Radu Moldovan, preşedinte CJ: Ziua Drapelului National este un moment dedicat celor care prin viaţa şi activitatea lor au dat dovada de onoare, curaj şi patriotism
Vin, 06/26/2015 - 10:54
Ziua Drapelului National este, în primul rând, un moment dedicat celor care prin viaţa şi activitatea lor, au dat dovada de onoare, curaj şi patriotism în apărarea valorilor naţiunii române. Cele trei culori ale drapelului naţional constituie simbolul care ne uneste in mandria de a fi romani si de a ne reprezenta tara în lume. Este un reper pentru noi toţi şi ne aminteşte că România îşi respectă eroii, este recunoscătoare pentru victoriile sportivilor noştri, pentru performanţa olimpicilor noştri şi pentru reuşitele individuale sau comune ale tuturor românilor.
La multi ani drapelului nostru naţional!
Emil Radu Moldovan Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud
Citiţi şi:
- Preşedintele Moldovan: La mulţi ani, drapelului nostru naţional!
- O zi cu profunde reverberaţii patriotice – Ziua Drapelului Naţional
- Prefectul Ioan Ţintean: În jurul drapelului, se solidarizează, la bine şi la greu, cetăţenii oricărei naţiuni
- Robert Sighiartău (PNL BN): Demisia președintelui Vasile Blaga e o dovadă de curaj politic. Îşi asumă Statutul PNL
- Şi a fost „Ziua Drapelului Naţional”
Meniu principal
Ultimele stiri
Lun, 16:43
Ordine de protecție pentru bărbaţi din Chiochiș, Bistrița şi Beclean ce și-ar fi agresat soțiile Lun, 16:39
Un tânăr din Rodna, fără permis şi băut s-a accidentat cu mopedul. Bistriţean băut la volan Lun, 16:10
Scriitorul în Biblioteca-Paradis Lun, 16:06
Virgil RAȚIU - Fabukle Lun, 16:03
Un măierean și Liviu Rebreanu Lun, 16:00
Despre STOLPERSTEINE Lun, 15:55
Pe nebănuite trepte către Lucian Blaga Cultura
Comentarii
prof. Vasile Găurean -
Lun, 16:17
Vă spuneam despre părinții nepricepuți care dau lecții profesorilor și își expun păreri despre...
Vatafu Maria -
Dum, 23:25
Bună ziua!
Soțul meu are nevoie de mare ajutor
Suferă de dependenta de alcool
Va rog sa mi...
Mona Panait -
Dum, 18:29
Stimate Domnule profesor, asa cum eleva a generalizat, asa ati făcut și dvs. Suntem tentați sa...
Iuliu -
Dum, 16:45
Tot răul vine de la aceşti imbecili care ne guvernează cum ar spune André Santini în cartea sa...
Grigore -
Dum, 13:27
Felicitari pentru raspuns domnului Catalin Juganaru si domnului Doru Tiplea. Asta este cruda...
Aniversări
In Memoriam
Am fost cinci, Vasile, Alexandru, Angela, Marcela și eu, Flavia, toți foști colegi de liceu.
Adaugă comentariu nou