Un măierean și Liviu Rebreanu

     Cercetarea vieții și operei lui Liviu Rebreanu a fost dintotdeauna o preocupare pasionantă pentru Iacob Naroș. Aceasta oare și pentru faptul că a crescut și s-a format profesional la Maieru, deci „Cuibul visurilor”? Cred că acest traseu biografic i-a stimulat tentația pentru sfera criticii și istoriei literare. Cred că „pașaportul” prezenței sale în arealul literaturii este marele nostru romancier.

     Bibliografia măiereanului e relevantă în acest sens. Și este firesc, în consecință, ca încă de la debutul său editorial (1986) Iacob Naroș să-l aibă, ca protagonist, pe inegalabilul Liviu Rebreanu, chiar dacă, deopotrivă, are câteva volume cu tiluri de genul „Publicistică literară”; cum este și recenta carte, publicată la Editura Pim, Iași. Pe coperta acesteia se menționează 2020 - 2024, ca un fel de  atenționare a prezumtivului cititor că, anterior, îi apăruseră, în 2017 și 2021, op-uri cu același titlu, la aceeași generoasă editură ieșeană.

     Da, dar și aici e prezent „conjudețeanul” nostru, născut la Târlișiua.

     Proaspăta carte de publicistică literară e alcătuită din 3 generoase și de mirare capitole: „Cărți și autori”, „Rebreniana erotică... și nu numai” și (semnificativ titlu) „Cronici măierene”.

     Așadar, în capitolul al II-lea, se referă la erotica rebreniană, dar sub cupola  următoarelor valori: „Eternul feminin la Liviu Rebreanu” și „Cuplul rebrenian sub semnul tragismului”. Abordându-i romanele, din această perspectivă,  exegetul surprinde prin folosirea sintagmei „cupluri celebre”. Așadar, fiecare pereche Iacob Naroș o ridică la această dimensiune existențială.

     Să vedem cum motivează acest calificativ.

     În „Pădurea spânzuraților”, prin Bologa și Ilona,  „Rebreanu are prilejul să plăzmuiască una din cele mai frumoase idile din opera sa, învăluită într-un abur de poezie adolescentină.”

     În „Adam și Eva”- „scrisoare poem dedicată lui Fanny” - „iubirea cere supunere oarbă, ca și credința. În iubire n-ai să fii convins niciodată, n-ai să aștepți probe niciodată.”

     Pe seama Cristianei, din romanul „Gorila”, „Toma filozofează pe tema femeii. Femeia care provoacă criza supremă, răscrucea, atunci femeia aceea e chemarea destinului, căreia nu-i poți rezista.”

     Referitor la Mădălina și Puiu Faranga -„Ciuleandra”-, exegetul face trimtere din nou la fapte biografice (ficțiunea romanescă fiind întrepătrunsă cu aspecte ale documentului real), considerând că „numai în urma publicării întregii corespondențe /dintre cei doi -n.n./ se va constitui un punct anume de cercetare.”

     Sunt considerați celebri și Liana și Dandu - din „Jar” - căci el este „o fire lucidă, ambițioasă și calculată în lupta cu viața, dar cu un caracter impulsiv.” Iar „Eroina noastră merge orbește spre tragic, iubirea ei ca „merinde a veșniciei” este singurul punct de legătură peste prăpastia dintre cele două lumi.”

     Făcând mereu trimitere la... „reala” Fanny, finalmente, Iacob Naroș consideră că Liviu Rebreanu a trăit și creat „între dragoste și singurătate”.

     Iar privitor la propriul  său efort de cercetare, împărtășește opinia lui Mihai Ralea (reprodusă pe coperta a IV-a), potrivit căreia criticul literar „este, până la urmă, creator de puncte de vedere noi în raport cu o operă.” Confirmarea rămâne pe seama fiecărui cititor.

                                                                                                Cornel Cotuțiu