O carte scrisă de cei mici

„Pot să visez…”

Educatoarele Şandor Măriuţa, Brătianu Laura Andreia şi Sava Margareta, cu multă experienţă dobândită în munca cu preşcolarii, propun o carte destinată nu atât celor mici, deşi este scrisă de aceştia, ci şi părinţilor şi bunicilor. „Pot să visez” se intitulează volumul de povestioare, 25 la număr, care te poartă prin lumea imaginară a lui Ioana, Robert, Ionuţ, Alexandru, Andreea, Cristian şi a celorlalţi semnatari ai producţiilor, adevărate „opere literare”. Ideea a aparţinut educatoarelor mai sus pomenite, care au parcurs, împreună cu copiii şi părinţii acestora, programul educaţional „Da, Poţi!”, mai precis câteva fundamente de bază, cum ar fi: dezvoltarea încrederii şi perseverenţei la vârsta preşcolară. Povestioarele, scrie în prefaţă inspector prof. Emiliana Chira, transmit modalităţi de construcţie a conceptului de sine a copilului, prin felul în care se percepe ca fiinţă unică, reacţionează şi receptează reacţiile, trăirile emoţionale ale celorlalţi în interacţiunile pe care le stabilesc cu ceilalţi. Copiii au dat dovadă de curaj în ceea ce au întreprins, de încredere în forţele proprii, de perseverenţă şi empatie. Descoperim în paginile scrise sentimente şi trăiri care însoţesc activităţile copiilor, curiozitatea specifică acestora la vârsta preşcolară, curiozitate ce impulsionează cunoaşterea şi, implicit, trăirea satisfacţiei. Autoarele au ştiut să transmită copiilor sentimentul veseliei, al bucuriei, al dorinţei de a petrece timpul împreună cu ceilalţi, al perseverenţei în realizarea unui volum ce va sta pentru totdeauna în sufletul şi biblioteca fiecărui copil.

Felicitări autoarelor şi sperăm că „Poţi să visezi” nu va lipsi din biblioteca fiecărui preşcolar, şi nu numai.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5