Ariana Junel, de la Liceul Teoretic „Radu Petrescu” Prundu Bârgăului, PREMIUL SPECIAL la Olimpiada națională de limba și literatura română

Ariana Junel, clasa a X-a, de la Liceul Teoretic „Radu Petrescu”, Prundu Bârgăului, prof. Emilia Gîvan, a obținut PREMIUL SPECIAL la Olimpiada națională de limba și literatura română, etapa națională, liceu, care a avut loc Suceava, în perioada 24-28 aprilie.
"Premiu special pentru eleva Junel Ariana de la Liceul Teoretic Radu Petrescu, obținut la Olimpiada de limba și literatura română, etapa națională. Felicitări, Ariana! Sunt mândră de tine!", a transmis prof. Emilia Gîvan.

„Participarea la această experiență trăită la Suceava, mi-a confirmat faptul că ideile din capul meu pot lua o formă și pot fi conturate după șablonul de elită oferit de o olimpiadă la nivel național. M-am simțit extraordinar printre atâția oameni care au depus efortul pe care l-am acordat și eu în egală măsură, dar mai ales mi-am împins limitele cunoașterii până peste granița impusă de nivelul la care mă aflam. Am fost dintotdeauna pasionată de lectură și de tot ceea ce ea oferă, iar valorificarea culturii mele literare prin această Olimpiada a fost cu adevărat o piatră de temelie pentru o viitoare carieră.”

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5