Un cronicar literar de cursă lungă

În calitate de cronicar literar, Mircea Daroși și-a adunat în volumul Cronici literare (Ed. PIM, Iași, 2023) scrierile publicate între anii 2021-2023 în diferite reviste, ediții print sau online, precum: Vatra veche, Caiete silvane, Răsunetul cultural, Mișcarea literară, Luceafărul, Agora literară, Constelații diamantine etc.

            În fiecare cronică, „Am căutat – zice autorul – mesajul operei, valoarea ei emoțională și nu în ultimul rând temperatura artistică a creației autorului”. Dintre cele mai interesante cărți comentate amintim pe cea a regretatului profesor Gheorghe Pleș Veronica Micle – De la mit spre adevăr, una din cele mai documentate biografii a năsăudencei, născută în 22 aprilie 1850, corectând „erorile și mistificările care s-au transmis de-a lungul timpului […] mai ales în lucrările unor biografi, precum Octav Minar, Augustin Z. N. Pop, Teodor Tanco și alții”, despre această iubită a lui Eminescu, a cărei familie a fost silită să plece din Năsăud din cauza faptului că tatăl luptase în 1848 pentru eliberarea Ardealului, pentru a se stabili întâi la Târgu Neamț și apoi la Iași, unde se va afla sub protecția profesorului universitar Petru Câmpeanu, unchi al regretatului tată. Formarea sa intelectuală a început în anul școlar 1861/1862, când va termina clasa a IV-a cu rezultate remarcabile, iar în 1862/1863 a urmat un curs facultativ de pian „la terminarea căruia i s-a acordat nota maximă”, pentru ca în 1863 să urmeze un alt curs, de muzică vocală, finalizat cu calificativul „eminentă”; tot acum, a frecventat un curs de limba germană „pe care îl încheie cu același calificativ”. Cu timpul, a ajuns să cunoască franceza și italiana. Dorința ei a fost să ajungă institutoare. Despre trăsăturile ei esențiale, desprinse din această carte, Mircea Daroși notează: „fire potolită, dar îndrăzneață, promptă în răspunsuri, cu înclinații spre științe umaniste, între care un loc important îl ocupau poezia și muzica. Joacă diverse roluri în piese de teatru, dansează, participă la manifestări specifice perioadei vârstei sale, dovedind prin aceasta că, nu era o tânără receptivă, ci și de o inteligență aparte, amănunt care va avea în viața ei un rol extrem de important”. Precizăm că Veronica a absolvit Școala Centrală de Fete în fața unei comisii din care au făcut parte, printre alții, Titu Maiorescu și Ștefan Micle, viitorul soț al acesteia, mai în vârstă decât ea cu 30 de ani. Cei doi s-au căsătorit la Cluj în 1864, când tânăra avea doar 14 ani. Ștefan Micle s-a stins din viață în 4 august 1879, iar Veronica a rămas văduvă la 29 de ani, crescându-și singură cele două fete: Valeria, care devine mezzosoprană, iar Virginia va preda matematică și științele experimentale.

            Aripi frânte se intitulează cronica dicționarului-antologie, Pasărea cu clonț de rubin alcătuit de scriitorii Dumitru Cerna și Aurel Podaru ce își „sumă responsabilitatea unei călătorii pe urmele poeților români plecați prea devreme la cele veșnice”; precizăm că scriitorului Aurel Podaru îi dedică o altă cronică pentru volumul de proză Întâmplări reale, cel care a editat Urcăneștii lui Pavel Dan anul acesta, pentru care Mircea Daroși scrie o altă recenzie. Un alt articol prezintă  studiul regretatului profesor universitar Gavril Scridon, intitulat Obiceiul cununei pe Valea Someșului, apărut în Tribuna Ardealului în anul 1941. În continuare, Mircea Daroși scrie despre Gavril Istrate, căruia, de altfel, i-a dedicat câteva cărți, și Gavril Scridon, în calitate de exegeți ai vieții și operei coșbuciene, apoi despre volumul de versuri Lacrimi și aripi al poetului Emil Bălăi, „un om de aleasă cultură”, cărțile sale fiind „adevărate bijuterii spirituale, care merită să fie așezate pe raftul sufletesc al oricărui cititor”. Poetului, eseistului, gazetarului Menuț Maximinian îi recenzează volumele: Frontiere etnologice („cartea lui M. M. ne oferă imaginea satului tradițional din acest minunat colț de țară cu inegalabilele sale comori spirituale păstrate cu sfințenie în lada de zestre a sufletului românesc”), Poveștile Paștelui („prin această carte, M. M. se dovedește un etnolog experimentat, un cercetător angajat în misiunea de a reînvia tradițiile noastre aflate pe muchia unei permanente schimbări”). Despre legătura dintre poetul Ioan Pintea, cu a sa carte Primejdia mărturisirii, și Nicolae Steinhardt, scrie în textul Ioan Pintea, ucenicul și prietenul monahului de la Rohia, concluzia  fiind următoarea: „Pentru Ioan Pintea și pentru contemporaneitate, monahul de la Rohia a rămas un model de intelectual rafinat care și-a trăit viața într-o perpetuă căutare a fericirii prin cultură și credință”. Epigramistului Grigore Cotul îi dedică recenzia Un umorist al durerilor… de cot, asta apropo de volumul de epigrame Dureri de… cot, tipărit în 2022. Cronica de întâmpinare, intitulată  Orizont liric este dedicată poetului Ion Radu Zăgreanu cu al său volum Linia orizontului, care este „o confirmare a expresiei sale lirice ajunsă la stabilitatea și maturitatea sa poetică”. Confesiunea literară a unui îndrăgostit de Năsăud se numește recenzia pentru volumul scriitorului Ion Istrate Năsăud, dragostea mea!, scris „cu sufletul și pentru suflet, din marea dragoste pentru Năsăud, […] o confesiune plină de idei, pilde și învățăminte de care avem astăzi atâta nevoie”.

            Mircea Daroși mai scrie aici și despre cărți semnate de: Radu Brateș, Al. Florin Țene, Dora Alina Romanescu, Nicolae Trifoiu, Eugen Albu, Teodor Ardelean, Gherasim Domide, Dorina Catarig, Delia Tatiana Velescu, Veronica Oșorheian, Domnița Ganea, Ionel Popescu, Gheorghe Pop, Floarea Pleș, Lidia Maksymowicz și Paolo Rodari, Ioan Petraș, Mihai Morar și Părintele Necula, Nicolae Băciuț, Ionuț Țene, Grigore Avram, Ioan V. Boțan, Garofița Popandron, Icu Crăciun și alții.   

            În câteva eseuri din această carte Mircea Daroși scrie despre Rugăciune și ritual folcloric, Culorile poeziei și poezia culorilor în opera lui George Bacovia, Veșnicia valorilor tradiționale, Imnul Mănăstirii de la Nicula, iubirea dintre Rebreanu și Fanny, pictorul național al României, Nicolae Grigorescu, Limba română, comoara sufletului nostru, Ecourile literare ale „acelui an 1907”, Podurile de lemn acoperite, vechi „instituții culturale” din Țara Năsăudului, Petru Istrate, „Părintele Spiritual al junilor din Brașov”, Popasurile coșbuciene pe Valea Someșului Mare, inovatorul limbajului poetic, Nichita Stănescu, poetul cu vocația prieteniei, „Profesorii năsăudeni – tribuni ai limbii române pe meleagurile Sătmarului” (Aurel Șorobetea, Vasile Scurtu și Octavian Ruleanu), Valeriu Anania, „mitropolit și scriitor”, Andrei Șaguna, primul președinte al ASTREI centrale, despre revista Astra năsăudeană la 10 ani de apariție și revista Vatra veche a lui Nicolae Băciuț, ajunsă la numărul 150, visul actorului Uțu Strugari, comentează amintirile despre Eminescu ale câtorva contemporani cu poetul (Nicolae Gane, Nicolae Petrașcu, Ion Păun Pincio, și Ioan Slavici) și debutul literar al acestuia, sau Sărbătoarea Învierii Domnului, Paște sau Paști?, ajungând la concluzia că, de fapt, DOOM-ul acceptă ambele forme, apoi, valențele etice ale cuvântului „bade”.

În general, cărțile lui Mircea Daroși stârnesc interesul cititorilor prin limpezimea și acuratețea limbajului specific unui profesor de limbă și literatură, iar această carte cu siguranță că o demonstrează din nou.

                                                                                 Icu Crăciun