Vineri, 13. Proteste

Bistriţa a ajuns la a treisprezecea zi de proteste, într-o zi de vineri friguroasă. Câteva zeci de bistriţeni nu s-au lăsat descurajaţi de gradele cu minus şi au încins ei atmosfera cu cântece, lozinci şi “poezioare” care mai de care.

Cu declaraţiile politice la zi, chiar dacă ştiau că liderul democrat-liberal Ioan Oltean ar dialoga cu o delegaţie a protestatarilor, niciunul nu a dorit măcar să ajungă în faţa sediului PDL.

Mesajul era simplu, afişat încă de la debutul mitingului. “Nu avem ce discuta cu Olteanu, îi cerem un singur lucru – demisia! Ne-am săturat de “băieţii deştepţi”, aroganţi şi incompetenţi. Aţi avut timp destul până acum! Demisia! Demisia! Demisia!”.

Oamenii, cel puţin cei din primele rânduri, au reiterat că nu sunt membri de partid şi că revendicările lor nu au culoare politică. De aici şi lozinca “Noi suntem uniţi, nu suntem plătiţi!”. Că sunt uniţi aceşti bistriţeni, este clar, altfel nu ar fi venit, seară de seară, în faţa Prefecturii.

Nişte versuri cu tâlc, adaptate viscolului din sudul ţării, au constituit momentul “vineri, 13”.

“Poc, Poc, Poc/ La uşa lui Boc/ A venit poporul / Să dea cu piciorul. Boc cel mic/ Este voinic/ Dă zăpada gata/ Singur cu lopata. Băse, iarna nu-i ca vara/ Protestăm în toată ţara”, au strigat bistriţenii la unison.

Se pare că persiflarea politicienilor este o la ordinea zilei, ca pe vremea bancurilor cu Ceuşescu.

“Ghici, ghicitoare/ Oare cine are:/ Lopăţică, polonic? / E desigur, Boc cel mic!”.

“La castel de-aseară/ Plânge Băse iară. / Că poporul nu-l mai vremea/ Îi cere demisia.”

Un bistriţean şi-a adus de-acasă şi câteva versuri dintr-o poezie scrisă de Adrian Păunescu, care fac referire la “mişmaşuri” şi la ”vânzarea ţării pentru un vot”.

Mesajele manifestanţilor bistriţeni au vrut să le amintească reprezentanţilor Puterii că „România nu-i un vapor, e o ţară cu popor, ce nu vrea un dictator” sau că „Flacăra violet se stinge”. În colimator a fost luată şi Elena Udrea pe care inteligenţa o urmăreşte dar nu o poate ajunge, dar şi cei de la UNPR.

Sindicalişti din învăţământ, cadre militare în rezervă, pensionari, şomeri, presă, jandarmi şi poliţişti au completat tabloul unei noi zile de protest.

În loc de salut, „ne vedem aici, mâine la 5!”.

Comentarii

07/02/12 12:59

Lozincile se scandeaza si online pe "lozinci (punct) ro". Intra si tu, citeste-le, sau trimite lozinci noi!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5