UN MIC ISTORIC AL BĂILOR „HEBE” DE LA SÂNGEORZ-BĂI SCRIS DE IULIU MOISIL LA ANUL 1897

Iuliu Moisil a scris a scris în luna mai a anului 1897 o „cărticică” despre Băile de la Sângeorgiul-Român pe baza celor scrise de Dr. Leon Mureșianu – „Apele minerale ale Sângeorgiului român”, Dr. Artemiu Publiu Alexi – „Die St.-George Säuerlinge”, F. Folbert – „Die Rodnaer Sauerbrunnen”, precum și a informațiilor primite de la învățătorul Mihai Domide. Această „cărticică” se găsește și poate fi consultată în fondurile arhivistice de la Bistrița.
Izvoarele minerale din acest ținut românesc sunt multe la număr. La cele mai principale s-au făcut analizele chimice și din punct de vedere vindecător. Astfel sunt izvoarele de la Sângeorgiul român, Valea Vinului, Anieș (Dombahat), scalda Antonia, etc. Se mai află izvoare de apă minerală și în alte localități precum Ilva Mare, Parva (Lunca Vinului), Rodna Nouă (Șanț), acestea din urmă numai de însemnătate locală.
Referitor la izvoarele din Sângeorgiu, s-au analizat cele dintâi trei izvoare, în jurul cărora s-au construit pavilioanele necesare pentru băut și scăldat. Izvoarele acestea erau cunoscute încă de la sfârșitul secolului XVIII, deși notițele istorice despre Rodna și formațiunile geologice din jur și a unor izvoare ne duce cu gândul ar fi fost cunoscute cu mult înainte.
Primele mărturii despre Rodna le aflăm de la Friedwalsky, iar despre Sângeorgiu dela Mattyus. Lucrările acestora se mărginesc, în afară descrierea localităților, la arătarea conținutului acestor ape minerale. În deceniul al doilea al secolului XIX, doi balneologi transilvăneni – S. Bélteki și S. Pataky – au făcut cercetări științifice mai aprofundate al căror rezultate le-au expus în două broșuri scrise de ei.
Încă înainte de 1848, izvoarele acestea erau întrebuințate ca scalde (băi), dar erau într-o stare foarte primitivă.
Abia la anul 1858 s-au pus bazele băilor de la Sângeorgiu, aranjându-se izvoarele, s-a zidit o scăldătoare de lemn cu opt cabinete pentru băile calde și un bazin pentru cele reci, cu despărțăminte, unul pentru femei și altul pentru bărbați, cu câte un duș.
Într-adevăr, în anul 1857 se zidise o sală pentru băut cu două odăi.
În anul 1860, izvoarele de la Sângeorgiu se foloseau atât pentru băut , cât și pentru scăldat. Atunci s-a clădit și un coridor frumos pentru plimbare, care cu timpul se mări, fiind reînnoit, modificat și care încă exista în 1897.
Pe vârful deluțului, de unde izvorau apele, a fost ridicat un chioșc, iar complexul întreg ce aparținea băilor a fost înconjurat cu un zid de piatră, plantându-se locul închis cu arbori și făcându-se alee.
Câțiva ani mai târziu băile calde au fost renovate în totalitate, procurându-se un cazan pentru băilor cu vapori de apă, deoarece, până atunci, încălzirea se făcea cu pietre sau bucăți de fier înfierbântate. În acest scop administrația comunei Sângeorgiu a făcut un împrumut de 4.000 florini de la Fondul grăniceresc român din Năsăud.
În fiecare an băile au început să progreseze, s-a regularizat Valea Borcutului, au început în jur să se zidească multe case de lemn și unele de piatră, precum și vile spre folosul publicului venit la băi. S-au zidit două restaurante, ceea ce a dus la mărirea numărul de persoane care poposeau la băi.
În 1870 s-a format societatea românească pe acțiuni, „Hebe”, fiind închiriate aceste băi pe timp de 30 de ani în condiții favorabile pentru comună. Societatea și-a început activitatea cu edificarea mai multor case, ameliorând băile, regularizând taxele scaldelor (băilor) și tarifele privind masa muzica și alte servicii. De asemenea a început edificarea unui nou hotel, mai mare, prevăzut cu toate cele necesare.

Foto: Izvorul Tămăduirii nr.1 și 2 din Sângeorgiu
Carte poștală circulată în 19.08.1904.
Colecția de fotografii a d-lui Cornel Rusan (Facebook)