Inginerul silvic Adriana Bartha de la Direcţia Silvică Bistrița a trecut la cele veşnice

Inginerul silvic Adriana Gabriela Bartha, de la Direcția Silvică Bistrița-Năsăud, a trecut poarta veșniciei, mult prea repede, lăsând un gol imens în sânul familiei și al tuturor celor care au cunoscut-o.
Bunul Dumnezeu să îi facă parte de un colț de rai, iar familiei îndoliate să îi dea puterea de a trece peste aceste momente grele.
Redacția Răsunetul
***
Ce să ierte Dumnezeu la tine Adi?...Noi, cei care am rămas în urmă putem să îți cerem iertare. Iartă-ne dacă ți-am greșit cu ceva!...Chiar nu îmi vine să spun depre Adriana Bartha „Dumnezeu să o ierte!”...Las ușa pe care a plecat dintre noi deschisă. Nu o pot închide. Și ca mine sunt convins că sunt foarte mulți care simt același lucru..., a scris Sorin Gîrjan.
***
"Și-mi amintesc dintr-odată de Adriana, în urmă cu mulți ani, la o ședință în Consiliul Județean, ceva cu arii protejate și păduri și comisii cu monumente ale naturii, stătea în unghiul larg al privirii mele și m-au frapat atunci ochii ei plini de lumină, ochi de scotocitor, și-n jurul ochilor, când vorbea, doi porumbei albi, palmele ei care zvâcneau din aripi prin dreptul privirilor, și vorbea despre nu-mi amintesc ce, păduri, copaci centenari, biotopuri sau cam așa ceva.
Și-apoi a mai venit cumva vorba de Adriana undeva, la o petrecere, stăteam pe terasă cu o fină de-a mea, fumează fina asta ca o turcoaică din Anatolia și-mi povestea printre volutele albastre ale fumului despre Adriana, cât de inteligentă e și câte facultăți a făcut și că mâinile ei albe (alea din ședința cu ecosistemul) erau fără odihnă și că e psiholog cu acte-n regulă și că tocmai a născut o fetiță.
Adriana are o fetiță.
C-aici e drama mai adâncă. Închid ochii și-ncerc să-mi amintesc de Adriana, la ședința aia. E multă pace și multă înțelepciune în ceea ce-mi amintesc. Și nu durerea ei (deloc mică) mă cutremură, ci imaginea fetiței pe care n-o cunosc.
Că nu moartea mea mă înfricoșează, la o adică. Sunt speolog, sunt teolog, sunt derviș desculț traversând deșertul vieții, împăcat cu clipa și turmentat de fiecare zi pe care o trăiesc. Sunt pregătit, oricând, mereu. Poate mi se trage de la Mama, eram copii și ne certa mereu să fim îmbrăcați curat pe dedesubt, mereu curați, și-odată se scapă Mama și zice ”că nu știm niciodată cum ne lovește o mașină și ajungem la spital, pe o masă de operație, să fim îmbrăcați curat!” și mi-a rămas asta drept în suflet înfiptă și de-atunci sunt mereu ”curat pe dedesubturi”, la cearcefurile-scutece în care-mi țin inima împachetată, până când o s-o pun în brațele Înviatului meu drag.
Nu moartea mea mă doare, ci lacrima din ochiul lui Mihai, aia mă arde, pentru asta îndrăznesc să-mi sper ziua de mâine.
”Și are o fată, părinte...”", scria în decembrie 2022 părintele Crin-Triandafil Theodorescu, făcând apel la oameni cu suflet mare să sprijine financiar tratamentul Adrianei Barha.
l