Record al binelui în Bistriţa-Năsăud! 2.956 de persoane participante la Maratonul Resuscitării!

Aproximativ 3000 de persoane au participat la atelierele de pregătire din cadrul primei ediţii a Maratonului Resuscitării, găzduit de TeraPlast Arena, pe parcursul zilei de duminică. Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, Gabriel Lazany, a precizat că Bistriţa a fost, din nou, la înălţime. „2.956 – cifra zilei! Un nou record naţional „Maratonul resuscitării”! Bistriţa a fost din nou la înălţime”, a transmis managerul Gabriel Lazany, pe o reţea de socializare.

"Un Maraton al Resuscitării care a umplut TeraPlast Arena de speranță și dorința de a Fii Pregătit! Felicitări tuturor celor ce au trecut pragul atelierelor de pregătire din cadrul Maratonului organizat de Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița prin secția UPU SMURD. Felicitări tuturor ce s-au implicat, bravo Dr. Tiberiu TUDOR!
Din nou, Bistrița-Năsăud înscrie un record al binelui!", a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan.

Participanţilor le-au fost prezentate diverse situaţii şi au aflat cum trebuie să acţioneze într-o situaţie de urgenţă, cum pot imobiliza un picior sau o mână traumatizate, au exersat pe manechine tehnici de intervenţie în cazul unui stop cardiorespirator sau înec şi le-au fost prezentate manevrele de resuscitare pentru cele trei categorii de victime – adult, copil şi sugar.

„Maratonul resuscitării” a fost organizat de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa, UPU-SMURD Bistriţa, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi Fundaţia pentru SMURD.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5