În prag de Sărbători, trei case în flăcări

Dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bistriţa” a fost anunţat duminică despre izbucnirea unui incendiu la acoperişul unei locuinţe din municipiul Bistriţa, strada Mihai Viteazul. Imobilele învecinate se aflau la o distanţa mică faţă de locul unde s-a produs incendiul astfel, coroborat cu intensitatea vântului, flăcările s-au extins şi la acestea. Apelul de urgenţă a fost primit la ora 1657, patru autospeciale de intervenţie cu apă şi spumă şi o autospecială SMURD s-au deplasat de urgenţă la locul producerii evenimentului. În momentul ajungerii la locul intervenţiei, incendiul se manifesta puternic la o anexă din spatele clădirii din mijloc, la acoperişul acesteia şi la acoperişurile celor două clădiri aflate în imediata apropiere. S-a acţionat cu 4 ţevi tip „D”, cu 6 ţevi tip „C” şi cu tunul din dotarea unei autospeciale de intervenţie. În sprijinul pompierilor militari a intervenit Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă a municipiului Bistriţa. Echipajul de prim ajutor a acordat asistenţă medicală la şase persoane care au suferit atacuri de panică, ulterior acestea au fost transportate la spital. În scurt timp, s-a reuşit localizarea tuturor focarelor şi s-a trecut la lichidarea acestora, în acest mod au fost salvate etajele inferioare ale celor trei construcţii. În urma incendiului la imobilul nr. 79A s-a distrus acoperişul pe o suprafaţă de aproximativ 500 de m 2, planşeul din lemn peste etaj pe o suprafaţa de aproximativ 120 m2, bunurile din interiorul a patru camere; la imobilul nr. 81 - acoperişul în totalitate având o suprafaţă de aproximativ 400 m2, un atelier de tâmplărie şi bunurile din interiorul a trei camere; la imobilul nr. 83 - acoperişul pe o suprafaţă de aproximativ 150 m2 şi bunurile din interiorul unei camere, dintr-un hol şi din baia de la etajul superior (aparatură electrocasnică, haine, banc de lucru, o canapea). Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit la instalaţia electrică a imobilului nr. 81, transmite plt. Marius Rus.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5