Opinii
După un nărav al lașilor, care nu rezolvă ceva, dar mușamalizează, unii îi iau la rost pe cei care fac publice plagiate la doctorat. Nu însă aceștia, care apără reguli sănătoase, sunt de luat la rost... |
Începând cu ziua de Florii se intră în ultima săptămână a Postului Paştilor, numită Săptămâna Patimilor (Săptămâna Mare), în care creştinii se pregătesc să întâmpine marea sărbătoare a Învierii... |
Îmi pun mereu întrebarea aceasta de când a izbucnit conflictul armat din Ucraina. Și mai ales, văzând la televizor dramele prin care trec milioane de oameni. |
,,Tot așa mi-ai spus, Vasile, că Ziditorul Universului ne-a înzestrat cu o conștiință, care este Judecătoorul cel fără greș, care ne arată ce este bine și ce este rău. Și că...cel mai... |
De câte opri n-am auzit că rămân copii orfani de un părinte sau de ambii părinți. Folclorul românesc este plin de asemenea cântece care oglindesc asemenea evenimente triste din viața omului. Trec... |
Se cunoaște faptul că perioada neolitică este aceea care l-a transformat pe om din vânător-culegător în cultivator de plante si crescător de animale. Se spune că cel dintâi om, împrejuind o... |
Perșii au fost un popor important al antichității, care au creat un întins imperiu, cunoscut sub numele de Imperiul persan, o civilizație strălucită care s-a împletit cu cea greacă, rezultând... |
Atunci când Ulfila a tradus în limba Goților Biblia, nu a găsit în limba lor un echivalent al acestui cuvânt, o vocabulă -ce exprimă o cerință majoră pentru cineva care vrea să fie un om civilizat și... |
Lumea a intrat sub controlul geometriei variabile a supraputerilor. Din interacțiunile lor pot rezulta oportunități, dar și conflicte. |
Există o Pasăre care cântă o singură dată în viață, mai frumos, mai duios, mai dulce decât orice altă Pasăre a Pământului. |
Surghiun și vale a plângerii este viața lor. Necazuri, strâmtorări îi însoțesc pe corabia exilului. Corăbieri aflați în primejdie sau omorâți de valurile războiului.
Își jelesc în aceste „pelerinaje... |
Întâmplarea face că drumurile m-au dus, de câteva ori, pe Valea Slătiniței până în satul Slătinița. Uneori am mers cu mașina, de câteva ori, însă, am apelat la autobuze. Spun autobuze pentru că pe... |
Ieri am făcut un drum până la Sîngeorz-Băi. |
Războiul e făcut de cei slabi. De cei slabi de minte. Inițierea războiului se face printr-un gest de tranșare între sabie și Minte. Între sabie și rațiune. I se dă drept de acțiune sabiei. Rațiunea... |
Vechiul entuziasm pentru tradiția Romei apusese aproape total în a doua jumătate a secolului 18, în același timp cu scriitorii care nu reușiseră să lase urmași de nădejdie. Drumul spre... |
Cantitatea de „știri false (fake news)” distribuite prin mediile de informare pare mai mare ca oricând. Iar pagubele și tragediile le însoțesc. |
Pe pământul ucrainean umblă tânguirea și plânsul pentru răul care-l fac frații lor creștini. Sunt oameni care plăsmuiesc din „prea-plinul mândriei lor” răutatea, păcatul, moartea. Alungă gingășia și... |
După evenimentele din anul 1989 am rămas o țară mult coruptă, populată de hoți și de parveniți în multe paliere ale societății noastre. În multe locuri dădeai de infractori ai lumii... |
Am lecturat cartea lui Liviu Tofan, ,,Ne-au ținut în viață. Radio Europa Liberă 1970-1990” (Editura ,,Omnium”, București, 2021), cu sentimentul retrăirii unei perioade destul de lungă din viața mea,... |
La megaspecatcolul oferit de Putin pe stadionul ,,Lujniki”, în fața unei mulțimi imense, îndeosebi de tineri, veți fi observat iubite cititoare/cititori, cât de mult le place dictatorilor de... |
Mulți teologi afirmă că „Dumnezeu lucrează asupra semenilor noștri prin oameni”, pe care i-a înzestrat cu o capacitate deosebită ce le dă posibilitatea să pătrundă neînțelesuri, să convingă, să... |
„Vântul primăverii a bătut; peste dealuri, peste văi, peste ani, dorul leagănului mă ajunge; spre codru mi se întorc ochii, și zăresc umbra... |
Pagini
![Subscribe to Opinii](https://rasunetul.ro/misc/feed.png)
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
CONSILIUL JUDEȚEAN BISTRIȚA-NĂSĂUD
CENTRUL JUDEȚEAN PENTRU CULTURĂ BISTRIȚA-NĂSĂUD
în parteneriat...
Comentarii
Profesorul Vlaicu Săplăcan lăsat la vatra pensionării
prof. Vasile G. -
Mar, 21:32
Incepe un timp al linertății. Curaj, sănătate, bucurie!
Profesor Vasile Găurean: Un mister adânc al sufletelor care se iubesc
Eliza -
Mar, 21:19
Tulburătoare și emoționante relatările dv., demne de toată admirația. Vă mulțumim.
Pr. prof. Nicolae Feier: Rugăciunea, invincibila armă a creştinului ortodox
prof. Vasile Găurean -
Lun, 20:24
Cea mai frumoasă imagine a ființei umane este aceea când el se află îngenuncheat în rugăciune în...
Profesor Vasile Găurean: Un mister adânc al sufletelor care se iubesc
Rus Augustin -
Lun, 18:19
STIMATE DOMNULE PROFESOR,
Pentru mine, un mister ascunde scurta poveste spusă de tatăl meu...
PS Benedict a sfințit capela din Sângeorzu Nou. Gramata Mitropolitană pentru pr. Dănuț Serețan
Eori -
Lun, 12:50
Religia Creștin Ortodox Este Adevărată, Nu Alte Religii:
https://youtube.com/@...
Aniversări
La popas aniversar, îi transmitem Preacuviosului Părinte Irineu Paneș, Starețul Mănăstirii Bichigiu din Țara Năsăudului, gândurile noastre sincere.
La ceas de sărbătoare, preacucernice părinte Ioan Drăgan, preot la Parohia Ortodoxă Maieru II, vă adresăm urări de sănătate și îndelungate zile...
Astăzi e o zi specială pentru subprefectul Ioan Zăgrean. Ne alăturăm celor care îi transmit calde urări aniversare.
In Memoriam
Zece, respectiv patru ani, de la chemarea la Domnul la 23.06.2014 respectiv la 24.06.2020 a finilor noștri colonel (rtr) Iacob Ternăvan și prof.