Incidența tulburărilor mentale și de comportament în Bistrița-Năsăud, dublă față de media națională!

În 2023, la nivelul județului Bistrița-Năsăud au fost înregistrate 2408 cazuri noi de tulburări mentale și de comportament, potrivit Raportului de sănătate a populației județului Bistrița-Năsăud realizat de DSP BN. Datele arată că 12.299 cazuri au rămas în evidență, pe lângă cele noi. Incidența bolilor mentale, la nivelul anului 2023, este de 743/100.000 locuitori, peste media țării (358,5/100000 locuitori). De asemenea, prevalența este de  3,8/100 locuitori, comparativ cu media țării (3,3/100 locuitori).

Peste 1842 cazuri noi de diabet zaharat au fost notate anul trecut, pe lângă cele 18.281 rămase în evidență, și în acest caz incidența bolii fiind peste media națională.

Boala canceroasă a mai adunat, din păcate,  1192 cazuri noi față de cela 5956 rămase în evidență, incidența fiind sub media națională. Anul trecut, au fost luate în evidență și 56 cazuri noi de tuberculoză, plus cele 52 deja rămase, printre cei afectați de această boală fiind și doi copii.

Prevalența altor afecțiuni, la nivelul cabinetelor de medicină de familie, indică: Boli hipertensive – 12,40%, Cardiopatie ischemică – 6,19%; Boli cronice ale căilor respiratorii – 2,85%; Gușa simplă – 1,50%, Boli cerebro-vasculare – 1,45%; Anemii – 1,18%; Obezitate – 1,11% și Ciroze și alte hepatite cronice – 1%.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5