Încă o ediţie reuşită a Festivalului Folcloric „Toamna Bârgăuană”

            La Prundu Bârgăului a devenit deja o tradiţie ca înainte de intrarea în Postul Crăciunului, de Lăsatul Secului, Primăria şi Consiliul Local al Comunei, alături de Căminul Cultural Prundu Bârgăului şi în colaborare cu Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, să organizeze Festivalul Folcloric „Toamna Bârgăuană”. Anul acesta, evenimentul s-a desfăşurat duminică, 11 noiembrie 2018, începând cu orele 16:00, la Căminul Cultural din Susenii Bârgăului, fiind o ediţie foarte reuşită în cadrul căreia au evoluat mai multe grupuri şi ansambluri locale, dar şi invitaţi de seamă din judeţ.

În calitate de gazdă a evenimentului, Ansamblul Folcloric „Plaiurile Bârgăului” din comuna Prundu Bârgăului a fost prezent cu formaţia de dansuri populare, coordonată de instructorul coregraf Valentin Ciurea. Tinerii dansatori ai ansamblului au adus în faţa publicului suite de dansuri specifice Văii Bârgăului, dar şi dansuri de pe Valea Someşului, iar solistele Mariana Condrea, Florina Bălan, Cristina Belei, Bianca Gîvan şi Andreea Pavelean, foarte frumoase şi talentate deopotrivă, ne-au încântat cu glasurile şi cântecele lor.

Un moment de excepţie l-a constituit evoluţia Formaţiei de Trişcaşi din comuna Prundu Bârgăului, coordonată de instrumentistul Dumitru Ciupa, un artist îndrăgit şi deosebit de valoros al Văii Bârgăului.

O altă prezenţă demnă de remarcat pe scena bârgăuană a fost cea a Grupului vocal-instrumental al ansamblului folcloric „Plaiurile Bârgăului”, grup denumit „Micii instrumentişti”, acesta fiind format din copii şi tineri dornici de a descifra tainele instrumentelor muzicale. Sub coordonarea lui Florin Sas, aceştia au prezentat spectatorilor un frumos recital de piese vocale şi instrumentale.

Invitat special al evenimentului a fost Ansamblul Folcloric „Ciobănaşul” din Şieuţ, un colectiv artistic renumit pentru repertoriul extraordinar de valoros pe care îl deţine, pentru dansurile sale tradiţionale şi costumele specifice, multiplu laureat al festivalurilor de profil din ţară şi străinătate.

Sub coordonarea instructorului coregraf, învăţător Pantea Ignat junior, Ansamblul Folcloric „Ciobănaşul” din Şieuţ a prezentat suite de jocuri tradiţionale româneşti de pe Valea Şieului, iar spectatorii au fost încântaţi de frumoasele melodii populare interpretate de solista Irina Cojoc.

Trupa Axel & The Roses din Prundu Bârgăului a adus un plus de culoare manifestării, tânărul instructor Ionuţ Axente propunând şi de această dată o coregrafie cu totul aparte.

            În încheierea programului artistic, membrii Ansamblului Folcloric „Plaiurile Bârgăului” au oferit tuturor celor prezenţi momente de mare încărcătură sufletească, artiştii interpretând câteva cântece patriotice, marcând astfel sărbătorirea Centenarului Marii Uniri. Plini de emoţie şi bucurie, spectatorii, ce au umplut până la refuz sala Căminului Cultural, s-au ridicat în picioare şi au cântat alături de artişti.

            Prezent la eveniment, domnul primar al comunei Prundu Bârgăului, Doru Toader Crişan, a felicitat organizatorii, le-a mulţumit tuturor pentru implicare şi a oferit diplome pentru patru cupluri din Susenii Bârgăului care au împlinit anul acesta 50 de ani de căsătorie. Distincţii au primit şi formaţiile participante la eveniment, dar şi toţi artiştii care au onorat sărbătoarea bârgăuanilor.

            De asemenea, pentru buna colaborare avută cu organizatorii, dar şi pentru sprijinirea acţiunii culturale, se cuvine să adresăm mulţumiri părintelui Pugna Gabriel de la Parohia Ortodoxă Susenii Bârgăului.

            Spectacolul a fost prezentat de doamna Ioana Suciu, director al Căminului Cultural din Prundu Bârgăului, cea care a pus mult suflet în organizarea acestei manifestări dedicate bârgăuanilor.

            Sonorizarea evenimentului a fost asigurată de Mircea Cornea şi Gheorghe Morari, maeştri de sunet ai Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud. Aflându-mă alături de colegii mei, de organizatori şi de artiştii invitaţi la acest spectacol, am avut şi eu bucuria de a trăi momente unice alături de publicul bârgăuan, dar şi ocazia de a împărtăşi câteva dintre emoţiile şi trăirile lor.

            Pentru frumosul pe care ni l-au oferit, adresăm tuturor felicitări, gânduri bune şi aleasă preţuire!

 

                                   Etnolog drd. Smaranda Mureşan

Şef Serviciu – Cultură Tradiţională

Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5