Din tribuna lumii

Ca un privitor destoinic,

Într-o casă de nebuni,

Sunt atent la tot ce mişcă,

Din tribuna acestei lumi.

Ce-mi văd ochii, înspăimântată

Chiar şi un profil de gând;

Deci, la toate bag de seamă

Şi le iau pe toate-n rând.

Văd domniţe pudărite,

Care pentr-un sfanţ în plus,

Stau cu coapse dezvelite

Pe „centură” la „produs”.

Mai încolo, la grămadă,

Mafioţi – alţi derbedei –

Care, cică, ştiu ce-nseamnă

Dureros, suta de lei.

Preoţii-n altare-şi vâră

Bucuroşi măna-n sutană

Şi îşi pipăie cu sete

Banii celuiţi din strană

Dincolo-n spitale pline,

Văd bolnavi cu feţe trase;

Medici cu puteri „divine”

Ce-ncasează plicuri „grase”.

Fac un mic ocol şi, iată,

Am ajuns nu prea departe,

La judecători care

Contra-cost, îţi fac dreptate.

Intru-n câte-o primărie

Unde dau de altă „boală”,

Ce îţi spune-n „iambi” juridici

„Hărţuire sexuală”

De ajung prin suburbie,

Mai învăţ o lecţie;

Trec, doar de plătesc la „mahăr”

Taxa de protecţie.

Îmi rostesc din nou, privirea

Spre-o maşină-n şanţ „parcată”

Este-a unui boss alcoolic…

Însă poliţistu-l iartă.

Puşcăriile sunt pline

De smintiţi şi pedofili;

Gem celulele de-atâţia

Criminali şi babofili.

Şi mâhnit îmi urc privirea

Şi-nspre ceruri mi-o degaj…

Unul, tocmai se aruncă,

De la ultimul etaj.

Poposesc, trudit de-atâtea

Lecţii dezamăgitoare,

Într-un sat unde, pe-o mejdă,

Fraţi se calcă în picioare.

Şi cu inima-ntristată

Mă opresc la un azil…

Un bătrân uitat, imploră

Cu o voce de copil;

E batjocorit şi-şi plânge

Traiul dus de azi, pe mâine;

Slab şi-nfometat îmi cere

Să îi dau un colţ de pâine.

Ultima oprire fost-a

Într-un trist orfelinat;

Un copil privea la mine,

Ne-ngrijit şi nespălat

Mâine-mi voi schimba programul

Şi cu conştiinţa trează,

Voi ţinti toţi dregătorii,

Care se prostituează;…

Dar nu cu femei uşoare,

Nici cu dame „gras” plătite;

Ci cu ale noastre soarte,

Umilite şi-obidite.

Azi, prostituata, frate,

În politic-avansează,

Pe când politicieni,

Aprig, se prostituează.

Şi-încă toate-ar fi ca toate,

Chiar de-şi spun „cinstiţi” şi „drepţi”

Dar se cred, fără excepţii,

Filozofi şi înţelepţi.

Şi, ca-n vremuri de restrişte,

Tragă clopotu-ntr-o parte;

Politruci şi curve plece

De la noi, cât mai departe!

Ca un privitor destoinic

Într-o casă de nebuni,

Sunt atent la tot ce mişcă,

Din tribun-acestei lumi.

Prof. Ecaterina Raţiu,

Colegiul Economic Năsăud