Aleşilor locali arestaţi preventiv li se suspendă mandatul în …48 ore

Senatul a adoptat, în calitate de Cameră decizională, o propunere legislativă care modifică două articole din Legea 215/2001a administraţiei publice locale, republicată. Astfel, a fost introdusă obligativitatea ca instanţa de judecată să comunice „de îndată” prefectului măsura arestării preventive dispusă pentru un consilier sau un primar, urmând ca în termen de maxim 48 de ore acesta să constate suspendarea mandatului celui în cauză.

Propunerea legislativă, iniţiată de un grup de 22 parlamentari de la PSD, PNL, PDL şi UDMR, a fost aprobată cu 100 de voturi „pentru”, un vot „împotrivă” şi trei abţineri.

Potrivit textului legii, mandatul de consilier local sau de primar se suspendă de drept numai în cazul în care acesta a fost arestat preventiv. Măsura arestării preventive se comunică „de îndată de către instanţa de judecată prefectului care, prin ordin, în termen de maxim 48 de ore de la comunicare constată suspendarea mandatului”.

Comentarii

09/12/11 12:07
Vizitator

Nu stimata redactie, nu "si-l pierd"... ci le este suspendat mandatul... pentru perioada cercetarilor , pana la solutionarea cauzei penale in care au fost implicati. Este cu totul altceva. Daca in urma cercetarilor, fapta nu se confirma,sau nu vor fi intrunite elementele constitutive ale acesteia ( ale infractiunii respective ), suspendarea se va anula si va fi repus in drepturile anterioare.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5