Zece bărbați din Telciu și Parva, reținuți în urma unui scandal dintr-un bar din Telciu

Comunicat de presă IPJ BN

La data de 27 noiembrie a.c., polițiștii au fost sesizați cu privire la existența unui scandal în incinta unui local public din Telciu.
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au întocmit un dosar penal fiind desfășurate cercetări cu privire la infracțiunile de lovire sau alte violențe, distrugere și amenințare.

Update:

La data de 2 decembrie a.c., în continuarea cercetărilor desfășurate în cadrul dosarului penal întocmit la data de 27 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au luat măsura reținerii față de mai multe persoane bănuite de comiterea infractiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.

Astfel, 10 bărbați cu vârste cuprinse între 18 și 55 de ani, din comuna Telciu și Parva au fost reținute și introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă a I.P.J. Bistrița-Năsăud. Persoanele reținute urmează sa fie prezentate magistraților în vederea luării unor măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale în vederea administrării probatoriului și stabilirii participației penale.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5