IPJ BN: În dosarul de infracţiuni la regimul armelor, a mai fost identificată o armă letală cu destinația vânătoare, deținută ilegal!

În continuarea cercetărilor desfășurate de către polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase în cadrul dosarului penal întocmit cu privire la mai multe infracțiuni la regimul armelor, a mai fost identificată o armă letală cu destinația vânătoare, deținută ilegal, anunţă Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.

"Astfel, la data de 14 februarie a.c., polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au desfășurat activități de identificare a unei arme letală cu destinația vânătoare. Arma a fost păstrată ascunsă de către una dintre persoanele arestate preventiv, fiind ulterior ridicată în vederea continuării cercetărilor.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase în cadrul dosarului penal întocmit", se arată în comunicatul IPJ BN.
***
În acest dosar, a fost dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile față de un bărbat de 34 de ani, din Agrieș și alți doi în vârstă de 33 și 56 de ani, din Perișor. Măsura arestului la domiciliu, pentru 30 de zile, a fost dispusă în cazul unui tânăr de 26 de ani, din comuna Spermezeu, iar față de trei bărbați cu vârste cuprinse între 24 și 44 de ani, din Spermezeu, a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase în cadrul dosarului penal întocmit.
----
Nouă persoane, bănuite de comiterea unor infracțiuni la regimul armelor și al munițiilor, au fost reținute pentru 24 de ore, în urma unor percheziții desfășurate de polițiștii din Bistrița-Năsăud. La data de 11 februarie a.c., polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din Bistrița-Năsăud au efectuat 15 percheziții domiciliare, în localitățile Perișor, Negrilești, Reteag, Dobric, Dobricel și Agrieș.

Activitățile au fost desfășurate într-o cauză aflată sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, care are ca obiect cercetarea infracțiunilor de contrabandă calificată, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, braconaj, uz de armă fără drept, favorizarea făptuitorului și distrugerea de probe.
Din cercetările efectuate a reieșit că, începând cu anul 2017 și până în prezent, persoanele vizate ar fi introdus ilegal, pe teritoriul României, 3 arme și ar fi desfășurat acțiuni de braconaj cu arme deținute legal și ilegal.
Totodată, una dintre persoanele implicate este bănuită că ar fi oferit altor două persoane informații cu privire cu privire la desfășurarea unor activități procedurale, iar o alta că ar fi distrus o probă.
La percheziții au fost indisponibilizate 13 arme, dintre care 3 aflate în circuitul ilegal și 123 de cartușe pentru arme letale, deținute ilegal.
Au mai fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, o capcană pentru animale, o cameră video de vânătoare, un dispozitiv de vedere pe timp de noapte pentru armă, 29 de trofee, telefoane mobile și înscrisuri cu valoare probatorie.
Zece persoane, cu vârste între 24 și 56 de ani, au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, iar, după audieri, față de nouă dintre acestea a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore.
La activități au participat luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului de Ordine Publică și Serviciului Criminalistic, din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, Biroului de Investiții Criminale Bistrița și Secției 4 Poliție Rurală Beclean.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5