Voinţa Livezile, singura echipă din judeţul nostru care joacă în Liga a 3-a după două bataje câştigate consecutiv

Miercuri, 15 iunie, de la ora 17,30, la Tg. Mureş, pe stadionul FCM s-a disputat barajul de fotbal pentru promovare în Liga a 3-a intre echipele AS Leii Tritenii de Jos din jud.Cluj şi campioana judeţului nostru, Voinţa Livezile. O galerie puternică venită de la Livezile, echipată cu trompete, tobe, steaguri alb-albastre, au făcut un adevărat spectacol în tribună. Trei microbuze şi foarte multe autoturisme cu iubitori ai fotbalului, atât din Livezile cât şi din Bistriţa, au venit să încurajeze echipa în frunte cu primarul comunei - Olimpiu Neamţ - şi viceprimarul Biro Viorel Cât despre acest joc, pot afirma cu tărie că a fost cel mai disputat din ultimii ani. Am văzut două echipe foarte muncitoare în teren, dăruindu-se la maximum pentru cele trei puncte puse în joc, în dauna căldurii pe întreaga disputare a jocului, oricare din ele putea să fie câştigătoare la finalul partidei. Dacă ar fi să remarc pe cineva de la Voinţa, mi-ar fi foarte greu încât toţi jucătorii au fost la înălţime. Dar, totuşi, îmi asum răspunderea şi am să remarc pe: Voievod, cel care salvează echipa de la două goluri în prima repriză, respingând miraculos în corner; Bugnar – un piston de bază al defensivei pe aripa stângă, cel care marcase şi golul victoriei din min. 73 şi, bineînţeles, Sigartău, cel care trimite balonul în plasă de două ori, primul în min. 18, când trimite de la distanţă peste portar ieşit la întâmpinare şi lovitura de pedeapsă din min. 56, la faultul în careu asupra lui Sebastian Rus. Cât despre jucătorii clujeni, pot spune că au fost adevăraţi profesionişti, recunoscând înfrângerea, dând vina pe greşeli individuale, aşa cum afirma fostul fotbalist de Liga I – Ciucur Călin -, cel care a fost mulţumit de arbitraj.

Dacă tot a fost de felicitat echipa, nu omit să afirm strădania băncii tehnice, mai precis a antrenorilor Constantin Sava şi Ioan Baciu, cei care promovaseră cu această echipă în Liga a treia şi în urmă cu doi ani, doi oameni pricepuţi în ale fotbalului, şi nu în ultimul rând, primarului comunei Livezile – Olimpiu Neamţ – un om care este trup şi suflet în tot ce înseamnă lucruri frumoase pentru comuna şi cetăţenii ei.

VOINŢA: Voievod Silviu, Budecan Tinuţ, Precup Ionuţ, Diudea Şerban, Bugnar Vladimir, Mândrean Sergiu, Marc Răzvan, Conon Doru, Blaji Cătălin, Sighiartău Tinel, Rus Sebastian.

Au mai intrat: Hâlmu Răzvan, Celsie Marius, Bozbici Laurenţiu şi Petrică Curtean. Rezerve: Chiorean Mihai şi Iacob Ionuţ.

Antrenori – Sava Constantin şi Ioan Baciu.

O bilă neagră pentru organizatori

Dacă terenul a arătat impecabil, cât despre cei care ar fi trebuit să se ocupe de organizarea acestui meci a lăsat de dorit, deşi ambele echipe au plătit câte 3000 de lei fiecare pentru cheltuieli de organizare. În primul rând am fost refuzaţi să intrăm în posesia listei cu echipele, afirmând că li s-a stricat xeroxul şi o să ni se dea. Am aşteptat o oră, dar fără rezultat.

Cei care ar fi trebuit să facă ceva în acest caz au fost Vasile Bordaş, observator cu arbitrii din partea Federaţiei Române de Fotbal, cel care nu ne-a permis să facem poze în holul birourilor, la intrare, un om dacă-l pot numi aşa, fără bunul simţ şi mai ales că este al Federaţiei Române de Fotbal, iar cel mai important om în acea zi a fost Kanyaro Attila, observator de joc al FRF ce stătea ca o maimuţă în loja de pe marginea terenului. De aici domnilor ne merge aşa de bine cu fotbalul românesc. Avem tot felul de lipitori care „sug” din buzunarele FRF şi cu siguranţă nu vom scăpa aşa de uşor de ei, întrucât sunt legaţi parcă pe viaţă să fie împreună. Ruşine lor!

Un alt caz strigător, dacă tot a fost un teren de Liga I, nu s-au sinchisit să pornească staţia de amplificare pentru a afla şi noi câte ceva de-ale fotbalului, dacă tot ne-am deplasat la prietenii noştri din Tg. Mureş, sau tabela de marcaj inexistentă, parcă am fi jucat în liga a 6-a. Cât despre medicul partidei, nu mai am ce scrie. Probabil a fost găsit prin apropiere prin tomberoane, întrucât nu avea nici elementara trusă medicală, el folosind doar apa şi simple mângâieri şi, totuşi, pe un teren de Liga I. Ruşine domnilor, încă o dată!

În schimb, un lucru de remarcat la această partidă – au fost prezenţi toţi cei din conducerea Asociaţiei Judeţene de Fotbal, cât şi din comisiile de arbitri şi disciplină.

Max Marec

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5