Un TABU, generator de neîncredere şi supiciuni

Cam la începutul penultimului deceniu al secolului trecut, o comisie internaţională a studiat efectele posibile asupra climatului mondial, ca urmare a încălzirii globale: zone deşertificate, zone acoperite cu ape etc, cu consecinţe catastrofale asupra omenirii. România a fost avertizată că, dacă nu se iau din timp măsuri serioase de protecţie şi gestionare corectă a apelor şi pădirilor ei, o mare zonă din sudul ţării, de la Dobrogea până în Banat, ar deveni deşert, cu consecinţele la care mă îngrozesc să mă refer. Acest lucru în 35-40 de ani. Deci, avertizate fiind de către instituţii autorizate, de consecinţele care ne aşteaptă, în cazul neglijenţelor, toate guvernele României, de acum încolo, trebuie să se gândească şi să aplice tot ce ţine de protecţia pădurilor, a apei şi a ...educaţiei poporului în direcţia protecţiei mediului. Ar trebui...
Paradoxal, cam de la aceeaşi dată de când am fost avertizaţi, la noi în ţară a început un jaf fără precedent asupra pădurilor, de parcă, intenţionat dorim să lovim viitorul ţării, să sacrificăm generaţiile urmăroare de români: distrugem pădurile şi îi îngropăm în datorii externe. În rest: ne declarăm „creştini” şi „patrioţi”...
O imagine pentru „copii”: Pe o tablă şcolară, pe care împrăştiem nişte beţe de chibrite, înclinată cu câteva grade, turnăm o cană cu apă. În două secunde, apa se va scurge toată la baza tablei, antrenând şi beţele de chibrit.
Acoperim suprafaţa tablei cu un burete, ca o căptuşeală. Turnăm apa din cană. Aceasta va ajunge la baza tablei, câte puţin, în ore întregi, fără să afecteze beţele de chibrite.
Tabla, este pădurea. Buretele, este muşchiul de pământ care creşte numai la umbra arborilor. Această „umilă” plantă – muşchiul -, peste care se suprapun frunze şi alte plante ierboase, reţine apa ploilor torenţiale, o redă câte puţin, timp în care păraiele o pot prelua, permite intrarea apei în sol, deci existenţa izvoarelor etc. În zonele defrişate muşchiul piere şi cu el, pier... case, poduri, culturi agricole atc. Şi din aceste motive (dar mai sunt multe), este o crimă să se defrişeze pădurile, să fie tăiate ras.
Conducerea statului nostru, din ultimele perioade, s-a comportat cu pădurea de parcă ar fi fost vorba de o necunoscută, încât, la nişte întrebări (Doamne, când vor veni întrebările?), s-ar scuza că: „Nu am ştiut”... Se ştie, domnilor şi încă din trei grupe de surse: istorice, de dată recentă şi din zilele noastre.
Surse istorice: După descoperirea Americii, ţările limitrofe mărilor şi oceanelor, aveau nevoie de nave maritime, pentru a cuceri teritorii noi, pe care să le exploateze, drept colonii. A crescut preţul lemnului de stejar, necesar ambarcaţiunilor. Ţări „avide de câştiguri”, precum Spania, Grecia, Filipinele, şi care aveau suprafaţa ţărilor acoperită cu păduri de stejar, în proporţie de 60/70%, şi-au defrişat pădurile în nădejdea regenerărilor naturale. S-au înşelat. Azi, duc dorul pădurilor şi ale avantajelor acestora.
Învţăminte de dată mai recentă: În Epoca de Aur a României socialiste, după o singură inundaţie, într-un an-doi, în toată ţara, da, în toată ţara au fost construite diguri de apărare împotriva inundaţiilor, acolo unde a fost nevoie. S-au amenajat şi întreţinut permanet , albiile şi malurile cursurilor de apă, au fost curăţite pădurile de crăci şi deşeuri şi s-au făcut mari (şi mici) baraje de acumulare a apei, lacuri de acumulare, al căror rol se cunoaşte. Să mai amintim de obligativitatea ca fiecare Ocol silvic să dispună de o pepinieră de puieţi, cu un număr stabilit de exemplare, pe specii? Poate cineva îşi aminteşte ce se întâmpla în Luna Pădurii. Anual, suprafaţa împădurită a ţării creştea cu mii de hectare...
Acum, de „Luna Pădurii”, copiii unor Grădiniţe, execută desene pe asfalt, acţiuni la care asistă şefi de la Regia pădurilor şi de la Direcţia Apelor....Astea da, realizări.... (vezi Internet) . Să amintim, de la vechiul regim, Programul de dezvoltare a Silviculturii României, pentru următorii 40 de ani ? Avem ce învăţa? Ni s-a demonstrat concret că se poate?
Învăţăminte din zilele noastre: Pe măsura devastărilor pădurii, an de an numărul sinistraţilor creşte şi din bugetul ţării, furat şi devastat şi el ca şi pădurea, tot mai multe sume se folosesc la vindecarea urmărilor inundaţiilor: case dărâmate, drumuri, poduri, căi ferate afectate de alunecări de teren şi aluviuni, suprafeţe agricole afectate, sere (din ce au mai rămas) distruse etc.
Tot în zilele noastre observăm două lucruri: Ţări cu suprafeţe enorme de pădure, fac import de lemn, conservându-şi pădurile proprii „pentru zile negre” şi, doi, nimeni nu exportă lemn brut, numai prelucrat. Ei, noi românii, comitem ambele greşeli: defrişăm munţii şi exportăm lemn brut...
Din toate cele trei surse din care se poate învăţa, noi nu vrem să scoatem învăţăminte. Nici nu abordează nimeni , nici măcar „presa liberă” problemele amintite. Tabu total. Ba, un fenomen curios la prima vedere: oricât s-ar ataca, insulta, discredita partidele politice, de la putere cu cele din opoziţie, nimeni, dar nimeni, nu acuză pe cineva de jaf asupra pădurii, de afectarea viitorului României. Tabu total! Oare de ce? Se ştie: Corb la corb nu-şi scoate ochii. „toţi sunt unşi cu acelaşi mir”.Totuşi poporul se mai deşteaptă...(vezi recentele alegeri locale...). Mai este timp, măcar „de ochii lumii” să vină vreun partid cu niste Proiecte de genul:
1. Stoparea defrişărilor de pădure şi a exportului cu lemn, (mai ales neprelucrat: Noi vindem lemn şi cumpărăm mobilă....)
2. Intensificarea acţiunilor de plantaţii de specii forestiere..
3. Amenajarea (nu formal) a Pepinierelor cu puieţi de interes silvicultural, cu specii şi număr adecvat de exemplare.
4. Regularizarea albiilor râurilor şi consolidarea malurilor acestora,
5. Construcţia de baraje pentru lacuri de acumulare, în special în sudul ţării.
6. Extinderea reţelei de irigaţii, măcar la nivelul la care am moştenit aceste irigaţii de la „odiosul” regim.
7. O largă şi susţinută activitate de educaţie ecologică a tuturor locuitorilor ţării. Nu cu acţiuni de genul „Desene pe asfalt”, ci prin Programe şcolare şi o Legislaţie adecvată. Informarea copiilor şi tineretului despre ce a făcut bine şi folositor poporul nostru, idiferent cât de odios o fi fost un regim politic de atunci şi despre ce nu se face azi, când regimul politic nu mai este odios. Să nu se confunde ţara cu nişte nemernici strecuraţi vremelnic la conducerea ei. Să fim mândri cu trecutul nostru, cu apartanenţa noastră. Să respectăm adevărul istoric.
8. Dezvoltarea unor ramuri industriale care să asigure necesităţile ţării legate de irigaţii şi amenajări hidro, fără a recurge la import şi intermediari care ne jefuiesc.
9. Verificarea exploatărilor frauduloase a pădurilor de către oamenii statului, proprietarii de păduri, bisericile şi mânăstirile. Nu este corect să distrugem pădurile – darul lui Dumnezeu-, periclitând viaţa unor enoriaşi (sinistraţii sunt tot fii ai Domnului), a viitoarelor generaţii, pentru a face noi astăzi lux. („Nu adunaţi comori pe pământ...”...)
10. Cu banii proveniţi de la acei care, „din conştiinţă” vor da statului nişte bani, pentru abuzurile comise asupra pădurii, să fie creat un fond naţional destinat contribuţiei la realizările celor mai sus menţionate etc: Fondul Pentru Viitorul României.
Când va apare acel politician cu semenea probleme în faţa ţării??...

P.S. În timpul în care între „cele două palate” se desfăşoară o ceartă atât de „constructivă şi înteresantă” pentru ţară – cine să meargă la Bruxelles -, câte mii de metri cubi de lemn s-au mai devastat din munţii noştri? Asta da grijă faţă de sinistraţi şi de viitorul ţării...

Romulus Berceni