Tinerii liberali bistriţeni, la Școala de Vară TNL

Președinte TNL Bistrița-Năsăud, Samuel Coman

În perioada 29 august – 1 septembrie 2013 în stațiunile Mamaia și Năvodari sunt reuniți tinerii liberali din intreaga țară, într-un număr mare, pentru a se pregăti pe teme de economie și politică liberală. Alături de tinerii liberali se află și liderii PNL dintre care îl amintim pe președintele Partidului Național Liberal, domnul Crin Antonescu, Ministrul Sănătății, dl. Eugen Nicolaescu, Ministrul Finanțelor, dl. Daniel Chițoiu, Ministrul Muncii, dna. Mariana Câmpeanu și Ministrul Culturii, dl. Daniel Barbu.

În acest an se desfășoară cea de a 11-a ediție a Școlii de Vară TNL, ocazie cu care la hotelul Golden Tulip din Mamaia a avut loc o întâlnire cu liderul național PNL Crin Antonescu și liderul național TNL deputat Florin Alexe. Delegația bistrițeană ce a participat la această reuniune a fost formată din liderul județean TNL Samuel Coman și aproximativ 120 de tineri din organizațiile locale de tineret din Bistrița-Năsăud.

Cu această ocazie i s-a adresat liderului PNL Crin Antonescu o invitație de a participa în data de 4 octombrie 2013 la aniversarea celor 150 de ani de la înființarea Colegiului Național „George Coșbuc”. Crin Antonescu s-a arătat încântat de această invitație cu atât mai mult cu cât îl cunoaște personal pe directorul acestei instituții de învățământ alături de care a fost coleg pe băncile parlamentului între anii 1996-2000.

Crin Antonescu a felicitat delegația județului Bistrița-Năsăud și le-a mulțumit pentru activitatea lor, de asemenea i-a îndemnat să creadă în șansa lor în politica românească întrucât tinerii liberali reprezintă o garanție pentru un viitor mai bun al României.

Sâmbătă, la Sala Sporturilor din Constanța a avut loc încă un eveniment, intitulat „Tineri pentru România”, ocazie la care au participat peste 3000 de tineri din întreaga țară și aproximativ 100 de tineri din județul Bistrița-Năsăud.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5