Tânără agresată de concubinul din Rebra! Bărbatul a trimis înregistrări video cu imagini intime altor persoane

La data de 28 iunie a.c., polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au fost sesizați de către o tânără, cu privire la faptul că a fost victima unei agresiuni fizice. "În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că, la data de 18 iunie a.c., tânăra, în timp ce se afla într-o parcare situată la limita dintre localitățile Bistrița și Dumitra, în urma unei discuții în contradictoriu cu concubinul său, un bărbat de 28 de ani, din Rebra, a fost agresată fizic de către acesta. Ulterior, pe fondul conflictului, concubinul acesteia ar fi transmis unor terțe persoane, fără acordul ei, înregistrări video cu imagini intime. Pe numele bărbatului, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu și au întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de către polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud sub aspectul comiterii infracțiunilor de violență în familie și violarea vieții private', a transmis IPJ BN.

          Astfel, noile completări ale articolului 226 din Codul penal, prevăd faptul că „(2¹)Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, în orice mod, a unei imagini intime a unei persoane identificate sau identificabile după informaţiile furnizate, fără consimţământul persoanei înfăţişate, de natură să provoace acesteia o suferinţă psihică sau să aducă o atingere a imaginii sale, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.”

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5