Ministrul Bogdan Ivan, la Cluj-Napoca: Am pus piatra de temelie a primului Centru de cercetare în inteligență artificială, construit de la zero, din România!

Prin angajamentul său pentru excelență academică și inovație, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca își consolidează poziția de lider în cercetarea tehnologiilor avansate. Centrul de Inteligență Artificială va oferi studenților și cercetătorilor resurse de ultimă generație și șansa de a lucra la proiecte cu impact global. Colaborările de prestigiu, cum este cea cu Lockheed Martin, companie de top în domeniile aerospațial, tehnologic și militar, va fi un mare avantaj pentru noi.
🚀Inteligența artificială reprezintă viitorul tehnologiei și va revoluționa modul în care trăim și muncim. De la automatizarea proceselor de afaceri până la îmbunătățirea serviciilor publice și crearea de soluții personalizate pentru cetățeni și companii, posibilitățile sunt nelimitate. Centrul de Inteligență Artificială de la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca va fi un catalizator pentru aceste schimbări, pregătind generațiile viitoare de inovatori și lideri în tehnologie.
🔍Cluj-Napoca găzduiește peste 1.200 de companii IT, oferind locuri de muncă pentru zeci de mii de specialiști. Ecosistemul tehnologic vibrant și colaborarea strânsă dintre sectorul privat și cel academic transformă Clujul într-un adevărat hub de inovație, iar evenimentul de astăzi este o dovadă a acestui lucru.

 

Comentarii

25/05/24 16:55
Toni

Inteligența artificială este o sabie cu două tăișuri. Pe lângă avantaje are si o serie de dazavantaje. La inceputul anului 2024 pe mai multe platforme şi reţele de socializare, au apărut postări tip deepfake care îl implică pe guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu realizate cu ajutorul inteligenței artificiale, astfel încât să creeze aparența că acesta a spus sau a făcut lucruri pentru care nu și-a dat consimțământul, ca si cum în realitate au fost spuse sau făcute de acea persoană.
Unul din Videoclipuri foloseste fraudulos imaginea şi vocea guvernatorului BNR pentru a convinge publicul să facă investiţii financiare pe o platformă inexistentă.
(vezi: https://www.youtube.com/watch?v=1Q3GD2jQ8Bo)
De asemenea, mai recent pe Facebook a apărut un material video în care președintele României, Klaus Iohannis, ar prezenta o platformă de investiții: „Fiecare rezident român născut între 1950 și 1994 ar trebui să aibă acces la noua platformă de investiții a țării. Comoara națională, Hidroelectrica, a majorat de mai multe ori plățile de dividende, pentru toți utilizatorii noi. Accesul la platformă este deja deschis! Înregistrați-vă, investiți și câștigați!”
Imaginile cu președintele Iohannis nu sunt reale, ci realizate cu ajutorul inteligenței artificiale.
Astfel de imagini circula cu nemiluita pe paginile de socializare sau pe YouTube.
(Vezi si : https://www.youtube.com/watch?v=zZBNTTFhEPA)

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5