Start la elaborarea strategiei Năsăudului pentru următorii 5 ani

Ieri, în sala de festivităţi a Primăriei Năsăud, a avut loc o primă întrunire privind Strategia de Dezvoltare a oraşului pentru perioada 2015-2020. La eveniment au participat şefii de instituţii de pe raza oraşului Năsăud, reprezentanţi ai ONG-urilor, reprezentanţi ai mediului de afaceri, deţinători de pensiuni şi angajaţi ai Primăriei. Reprezentanţii firmei S.C. CMPG Consultancy S.R.L., prodecan dr. Viorel Stănică şi prof. univ. Pavel Alexandru, au fost cei care au prezentat audienţei necesitatea elaborării unui document complex şi modern - "instrument de accesare a surselor de finanţare existente dar şi mobilizarea unor instrumente de creditare şi/sau investiţii private".

"Strategia de Dezvoltare locală se doreşte a fi un instrument care va ajuta comunitatea locală să se dezvolte prin ea însăşi, prin colaborarea tuturor factorilor implicaţi. În elaborarea strategiei vor fi implicaţi activ factorii locali interesaţi, comunitatea locală, astfel încât, la final, documentul rezultat să susţină şi să stimuleze construirea de relaţii de parteneriat public-privat care să rezolve, în comun, probleme majore ale comunităţii”, ne-a declarat Mircea Romocea, primarul oraşului Năsăud.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5