SPECIAL

Consilierii judeţeni au aprobat planul de activităţi al Bibliotecii Judeţene „George Coşbuc” Bistriţa-Năsăud, dintre evenimentele ce s-au derulat până acum amintind Colocviile „Mişcarea literară”,...
La începutul lunii iunie s-a împlinit un an de zile de la operaţionalizarea modulului SMURD din cadrul Gărzii de Intervenţie Beclean, respectiv de la dislocarea Gărzii de Intervenţie Prundu Bîrgăului...
La Cluj-Napoca s-a derulat, la Biblioteca Universităţii, una dintre cele mai mari expoziţii de carte filatelică. Judeţul nostru a fost reprezentat de Cercul de Filatelie, Artă Plastică şi...
Campania „Dă la reciclat bateriile ce s-au descărcat!” a ajuns la final. În preambulul Zilei Mondiale a Mediului, preşcolarii au fost premiaţi de către organizatori, Agenţia pentru Protecţia Mediului...
Editura clujeană Eikon a lansat trei volume la salonul internaţional de carte Bookfest Bucureşti: "Machiavelli. O biografie", de Miles J. Unger şi "Poveştile, viaţa şi moartea. 50 de texte pentru 50...
A rămas să ducă mai departe, de la Beclean, ceea ce “Zoli –baci”, cum era apelat campionul în cercuri apropiate, îi lăsase cândva moștenire: pasiunea pentru cai, măiestria sportului cu profil...
Duminică, pe pietonalul Liviu Rebreanu a avut loc cea de-a XIII-a ediţie a festivalului "Pfingstfest", intitulat totodată şi festivalul tuturor etniilor din România. Costume reprezentative, muzică...
În ultima vreme se scriu tot mai multe cărţi, mai ales de poezie, despre care aş spune că este chiar într-o uşoară inflaţie, comparativ cu proza, care mi se pare mult mai consistentă şi atrăgătoare...
Concursul judeţean de folclor “La porţile dorului” , ediţia a-IX-a, a adus pe Pietonalul "Liviu Rebreanu" zeci de elevi talentaţi, dar şi bistriţeni dornici să asculte muzică tradiţională de calitate...
Doris Cosma Gîţa are astăzi ziua de naştere. Da, chiar de Ziua Copilului. Poate de aceea zâmbetul nu îi dispare niciodată, fiind un om ce vede mereu partea frumoasă a vieţii. Momentul aniversar a...
“Mascaţii” Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud au descins vineri pe Pietonalul Liviu Rebreanu, spre bucuria copiilor care au anunţat, la unison, că vor alege o carieră în poliţie. Elevii de la...
O zi deosebită, cu puternice emoţii, o zi cu reverberaţie în viaţa unui om şi colonel, de o înaltă ţinută morală şi militară, când vine fireasca şi neocolita pensionare, respectiv, trecerea în...
Sinagoga Bistriţa a fost gazda etapei judeţeane a proiectului naţional Kalokagathia. 11 formaţii de dans de la grădiniţele din judeţ s-au întrecut în competiţia frumuseţii. Şi-a fost atâta cânt şi...
Sala Palatului din Bucureşti a găzduit cea mai mare "Nuntă la Palat" - un spectacol de marcă realizat de îndrăgita realizatoare Florentina Satmari...un concept diferit, cu multe surprise şi cadouri...
Bucurie pentru artiştii noştri Matilda Pascal-Cojocăriţa şi Ştefan Cigu, care şi-au botezat frumosul nepoţel, Adam, în vârstă de numai trei luni şi jumătate. Ceremonialul religios a avut loc la...
Evenimentul de sâmbătă de la Sinagogă mi-a prilejuit o mare bucurie: întâlnirea cu ,,cel mai fotogenic bărbat din istoria Timişoarei, un om de bun-simţ, înarmat cu o vitalitate excepţională”. Sunt...
Zi de aleasă sărbătoare pe Valea Ţibleşului, prin prezenţa Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei în mijlocul credincioșilor parohiei Dumbrăvița, din protopopiatul Beclean....
Ce au în comun Monica Tatoiu şi Monica Pop? Aparent nimic, în afara prenumelui. Dar atunci când li se alătură Adrian Romcescu, cele două doamne arată că mai împărtăşesc şi un simţ al umorului...
Biblioteca este în sărbătoare. Clădirea de pe Odobescu arată ca o adevărată instituţie culturală. De la poartă până la ultimul detaliu din curte, de la intrarea în clădire, până la ultimul raft,...
Concitadina noastră, pictoriţa Oniţa Mureşan, este prezentă cu lucrarea "Eden", la Salonul Naţional de Artă, ajuns la ediţia a IV-a, derulat în sala Constantin Brîncuşi de la Palatul Parlamentului...
Teatrul Naţional de Operă şi Balet “Oleg Danovski” Constanţa a adunat peste 350 de persoane în sala mare de spectacole a Centrului Cultural Municipal din Bistriţa. Balerinii au reușit să pună în...
Sistemul Coca-Cola România în parteneriat cu Asociaţia Tăşuleasa Social sunt desemnate câştigătoare pentru ţara noastră a European CSR Award, primind Golden Award în cadrul prestigioasei competiţii...

Pagini

Subscribe to SPECIAL
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5