La Domneşti

În Săptămâna Mare mitropolitul Andrei i-a îndemnat pe credincioşi să se răstignească duhovniceşte împreună cu Hristos

”Ia-ţi crucea şi vino după mine”, este îndemnul Mântuitorului. Este Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor, cea care ne aduce Lumina Lumii prin Învierea Domnului. Este perioada cea mai plină de încărcătură din tot anul. Pentru a-l scoate pe om din Moarte, în care singur a intrat prin păcatul originar, şi a-l aduce înapoi la Viaţă, pentru care a fost creat, Dumnezeu parcurge drumul invers: de bună voie gustă El Însuşi Moartea, se pogoară la Iad, ale cărui porţi le distruge cu Lumina Sa explozivă şi îi scoate de acolo, din bezna păcatului, pe protopărinţii Omului, Adam şi Eva, dimpreună cu toţi cei ce au urmat după ei. Fiecare dintre aceste zile este marcată de Biserică prin Denii, de la slavonescul “vdenie" – veghe. Luni seara a fost Denia pentru Marţea Mare: pilda celor zece fecioare. Ele aşteptau venirea Mirelui pentru Nuntă, cu candele în mâini. Dar numai cinci dintre ele au avut înţelepciunea de a lua şi ulei. După cum tâlcuiesc sfinţii părinţi, candela fără ulei reprezintă relizarea de sine în totală nepăsare de ceilalţi. Candela cu ulei reprezintă evlavia însoţită de milostenie. Marţi seara – Denia pentru Miercurea Mare: pomenirea femeii păcătoase care a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele Mântuitorului, înainte de Patimile Sale, ca simbol al pocăinţei şi îndreptării omului păcătos. Miercuri este ziua în care Iuda L-a vândut pe Hristos fariseilor pentru treizeci de arginţi. Miercuri seara – Denia pentru Joia Mare este închinată amintirii a patru evenimente deosebite din viaţa Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor, ca pildă de smerenie, Cina cea de Taină, la care Mântuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii, rugăciunea arhierească din grădina Ghetsimani şi începutul patimilor prin vinderea Domnului. Joi seara – Denia pentru Vinerea Mare. În această seară se citesc cel 12 Evanghelii care povestesc întreaga derulare a evenimentelor după prinderea lui Iisus: lepădarea lui Petru, judecata Mântuitorului, răstignirea la cererea aceluiaşi popor care Îl primise triumfal şi cumplitele Sale patimi. Are loc scoaterea solemnă a Sfintei Cruci în naosul bisericii. Când preotul citeşte din Sfintele Evanghelii, credincioşii ascultă aşezaţi în genunchi, cu lumânări aprinse în mâini. Vineri seara – Denia pentru Sâmbăta Mare: cutremurătoarea slujbă a Prohodului Domnului. Retrăim îngroparea lui Hristos cu trupul şi pogorârea la iad cu sufletul, pentru a ridica din stricăciune şi Moarte pe Adam şi Eva dimpreună cu toţi cei din veac adormiţi. Sâmbată seara – Slujba Învierii Domnului. Omul este restaurat, este repus pe tronul Vieţii, pentru care dintru început a fost creat.
În Săptămâna Mare se postește aspru. Luni, marți și miercuri se mănâncă o singură dată pe zi, seara, pâine și apă. Joia Mare, când este pomenită Cina cea de Taină, este dezlegare la untdelemn. Vineri și sâmbătă este post negru. De asemenea, în Săptămâna Patimilor se face curăţenie generală în gospodării, pentru ca Învierea lui Hristos să fie întâmpinată cum se cuvine.
Premergător Săptâmânii Mari, părintele paroh Lucian Blaga, alături de credincioşii din Domneşti, au avut în mijlocul lor pe mitropolitul Andrei, care alături de părintele exarh Dumitru Cobzaru, pr. Claudiu Grama – consilierul cultural al Mitropoliei, protopopul Alexandru Vidican şi un sobor de preoţi a oficiat Sfânta Liturghie a Darurilor Mai Înainte Sfinţite. Pâinea pentru Împărtăşire deja sfinţită şi îmbibată cu Sângele scump la Liturghia din duminica anterioară, a fost păstrată. În potir a fost pus vin nesfinţit. Slujba a fost precedată de citirea Psalmilor din Tipic, iar binecuvântarea obişnuită este începutul părţii slujbei care seamănă cu vecernia zilnică. După o ectenie, corul de la Cluj a cântat heruvicul Puterile cereşti, în chip nevăzut, împreună cu noi se roagă, iar Darurile înainte sfinţite sunt aduse în Sfântul Altar într-o procesiune asemănătoare cu Vohodul Mare dintr-o Sfântă Liturghie dar în linişte. Nu există anaforauă deoarece Darurile sunt înainte sfinţite.
Sute de credincioşi s-au bucurat de cuvintele de învăţătură ale mitropolitului Andrei Andreicuţ despre Postul Paştelui, Învierea lui Lazăr, Duminica Floriilor, îndemnându-i pe credincioşi la post şi să se răstignească duhovniceşte împreună cu Hristos. Predica a fost axată pe rolul sufletului, pe Calea spre Mântuire, pe Drumul Crucii şi al Învierii. Binecuvântarea mitropolitului i-a pregătit pe enoriaşii părintelui Lucian Blaga pentru Marea Sărbătoare a Sfintelor Paşti. Îndrăgita artistă Cornelia Ardelean Archiudean a interpretat pricesne legate de această perioadă, fiind bine primite de credincioşi.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5