Sancţiuni de până la 5.000 de lei pentru nedepunerea declaraţiei privind impozitul reţinut la sursă

Persoanele fizice şi juridice plătitoare de venituri cu reţinere la sursă sunt obligate să depună, până pe data de 29 februarie, ,,Declaraţia informativă privind impozitul reţinut la sursă şi câştigurile/pierderile realizate, pe beneficiari de venit”.

În cazul în care, contribuabilii nu se încadrează în termenul prevăzut de lege care a fost modificat (anul trecut fiind 30 iunie), riscă sancţiuni de până la 5.000 lei.

Potrivit site-ului ANAF, până pe data de 29 februarie, trebuie depusă ,,Declaraţia informativă privind veniturile din economii obţinute din România de persoane fizice rezidente în state membre ale Uniunii Europene, ţări terţe şi teritorii dependente sau asociate” - formular 400.

Acesta se transmite de către agenţii plătitori de venituri din economii sub forma plăţilor din dobânzi obţinute din România de persoane fizice rezidente fiscal în state membre ale UE, teritoriile dependente de Marea Britanie şi de Regatul Olandei, precum şi teritoriiile terţe, conform acordurilor încheiate între România şi aceste teritorii.

Tot până atunci trebuie transmisă Fiscului şi ,,Declaraţia anuală privind impozitul pe reprezentanţe” care se depune de către persoanele juridice din străinătate care au deschis reprezentanţe în România. Angajatorii trebuie să depună şi ei până la finele lunii, fişele fiscale privind impozitul pe veniturile din salarii - formular 210.

Ultima declaraţie fiscală ce trebuie transmisă Fiscului până în ultima zi a acestei luni, este ,,Declaraţia informativă privind câştigurile/pierderile din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile imobiliare în cazul societăţilor închise” - formular 206.

Acest document trebuie depus de către intermediari, societăţi de administrare a investiţiilor în cazul răscumpărării de titluri de participare la fondurile deschise de investiţii sau alţi plătitori de venit.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5