PRINTRE CĂRȚI

RESEMNAREA (ÎNTRU FIINȚĂ) A POETULUI MARINEL SĂSĂRMAN DIN BECLEAN

Nicolae Avram

Poetul Marinel Săsărman, născut pe data de 5 aprilie 1954 în Bungard, județul Mureș, nu mai e demult printre noi. Pentru mine, omul pe care l-am cunoscut, cu care am bătut străzile Becleanului în căutarea “adevărului absolut”, e cât se poate de viu. Renaște mereu întotdeauna când îi deschid cartea. Așa cum iau ființă, în mintea mea, poeți precum Aurel Onișor, Luca Onul, Viorel Paraschivoiu, George Gavriluțiu. Vii în conștiința mea, atât cât o am.

Marinel Săsărman a fost alături de Simion Rusu, graficianul revistei ”Izvoare’’ a Casei de copii Beclean (unde am fost redactor împreună cu Aurel Onișor și Liviu Dănilă), coordonată de regretatul profesor (educator prin excelență), poetul George Gavriluțiu. Marinel Săsărman a lucrat ca și pedagog la Casa de copii Beclean.

Cât timp a trăit, nu-mi amintesc să fii publicat vreo poezie pe undeva, dar a fost cunoscut, în cercul de literați ai Becleanului și nu numai, ca și un impresionant grafician. La început, când i-am văzut lucrările de grafică, am încercat să-mi conturez niște gânduri. Pe urmă am înțeles că singura șansă de a mă bucura de ele este să le privesc. Să mă bucur de ele ca și cum aș fi ascultat o simfonie. O compoziție pe am redescoperit-o cu uimire în cartea sa de poezii “Resemnarea de a fi” (Editura Todesco, Cluj Napoca, 2004).

Toată aceea compoziție muzicală atât de familiară aveam s-o reîntâlnesc în imaginarul său poetic. Am regăsit, ca pe niște daruri ale copilăriei, linii și forme transfigurate în frumoase expresii poetice. Există în poezia lui Marinel Săsărman locuri/teme (mama, tata, iubita) la care revine mereu. Apoi sesizăm nostalgii, revolte, care pendulează între vis și realitate. Precum în lucrările de grafică. Pentru poetul Marinel Săsărman, lumea e asemeni unui antropofag care se autodevoră. Omul, în comparație cu neantul, precum zice Pascal, e nimic. Șansa poetului este de a se resemna. El trebuie să se împace cu o lume pe care nu o poate suporta. O resemnare de a fi (zu sein) care  dovedește, în cele din urmă, măreția sa (referitor la o problemă filosofică):

m-am săturat să fiu omul care sunt,

omul care bate aceleași străzi,

din același oraș,

care evadează atât de întâmplător

undeva, în aceeași țară,

din aceeași casă

și care se întoarce atât de sigur,

de repede și de obosit

la ușa și în patul aceleași camere,

mereu la fel și de la început,

blestemat să-și macine viața

cu aceleași idei

când universul n-are cap și coadă,

doar o burtă necuprinsă și flămândă,

cu întrebări și răspunsuri

ce se mănâncă între ele

ca un canibal mestecându-se

de la degete până la limbă!

 

PS: E de apreciat strădania fiicei poetului, Sorana Nagy, de a scoate la lumină lucrările de grafică și poeziile tatălui ei, Marinel Săsărman. La circa o lună și jumătate de la trecerea lui în neființă (16 octombrie 2004), Sorana (care apare în fotografie cu tatăl ei), a reușit să organizeze în perioada 30 noiembrie -10.12.2004, în colaborare cu Centrul Cultural International CAISA din Helsinki, o expoziție. Post mortem. Expoziția, după cum ne spune Sorana, a fost aprobată în urma unei vizite a poetului din Beclean în Finlanda, cu un an înainte de decesul său. O expoziție a unui poet lucid, reprezentativ din Beclean, dublat de un mare grafician.

 

 

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5