Remember... Al. I. Cuza

La 15 mai anul acesta s-au împlinit 150 de ani de la trecerea „dincolo, în veșnicie” a „domnitorului Unirii” Alexandru Ioan Cuza (1820 – 1873).

   Sfârșitul vieții acestui „mare bărbat” este relatat în presa vremii, în însemnările celor apropiați sau a colaboratorilor.

   O lucrare monumentală alcătuită după ce a cercetat arhiva lui Cuza, secretizată mult timp, aparține istoricului și profesor la Universitatea din București, Constantin  C.  Giurescu, întitulată „Viața și opera lui Cuza Vodă”, lucrare ce am cumpărat-o în 1970 cu prilejul pensionării profesorului, pensionare la care au participat academicieni, profesori universitari, invitați, dar și mulți studenți, adunați în Aula Facultății de istorie din București.

În cartea sa despre viața și opera lui Al. I. Cuza, ediția a II-a revizuită și adăugită, marele istoric și profesor consemna   ...   „La 12 mai 1873, Cuza sosea la Heidelberg, în Germania și trăgea la hotelul Europa. Starea sănătății sale nu era bună, răcise în timpul drumului, venind de la Florența, dar nu lăsa să se întrevadă un sfârșit apropiat. Se produse însă brusc o boală de inimă, ale cărei efecte surprinseră pe cei mai experimentați medici. Toate îngrijirile fură zadarnice, la unu și jumătate noaptea, la 15 mai, inima sa obosită încetî să mai bată. Trupul îmbălsămat a fost adus cu trenul la Ruginoasa unde a fost înmormântat în prezența a numeroși țărani și oficialități. Sfetnicul său credincios, M. Kogălniceanu a rostit un memorabil discurs despre faptele sale nepieritoare   ...   „Cât va avea țara aceasta o istorie, cea mai frumoasă pagină va fi aceea a lui Alexandru  Ioan  Cuza”.