Profesoara Ileana Urcan, expoziţie de pictură la Galeriile Casa cu Lei

De Ziua Mondială a Scriitorilor, la Galeria Casa cu lei, a fost vernisajul profesoarei Ileana Urcan, organizat de Primăria municipiului Bistriţa, prin Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc”, sub genericul „Anotimpurile singurătăţii”.
Au vorbit despre expoziţie prof. Coman Marian, director Liceul de Arte „Corneliu Baba”, scriitorul Alexandru Uiuiu, scriitorul Menuţ Maximinian - preşedintele Societăţii Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud şi artistul plastic Lucian Dobârtă. Gânduri frumoase au avut şi profesoarele Eugenia Zegrean, Ionela Nuşfelean şi Aurelia Hâruţa, precum şi părintele Mircea Bogdan Oprea, noul preot de la Parohia Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel (Apollo) Bistrița.
„Pictura reprezintă pentru mine o coordonată complementară a poeziei, a literaturii în general, alături de pasiunea pentru muzica simfonică. Îmi place tot ceea ce ţine de frumuseţea şi întristarea lumii. Tematic, pânzele mele In tempora reflectă o varietate de stări, de modalităţi de expresie, pentru că m-am ferit întotdeauna să fiu monocromă şi monotonă. În picturile mele veţi găsi anotimpurile, ca stări spirituale, imaginea colinei ca simbol al ruperii orizontale nesfârşite şi încremenite, umanitatea fantastică a căpiţelor din peisajul românesc, păsările ca simboluri ascensionale, dar şi ca purtătoare de veşti, cromatica florilor, chipul uman, elementul religios reprezentând câteva din temele abordate de mine”, a spus Ileana Urcan.
Vă invităm să vizitaţi galeria Casa cu lei, unde pe simeze expune pictură Ileana Urcan, cea care vine de această dată în ipostaza de artist plastic ce se completează cu cea de scriitoare şi profesoară de limba şi literatura română.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5