Prin grija starețului Chiril, 50 de copii orfani îşi vor găsi o casă la Dorolea. Dăruiţi din puţinul dumneavoastră pentru bucuria lor!

Prof. Mirela Rus

           

„Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți, căci Împărăția lui Dumnezeu este a unora ca ei…oricine nu va primi Împărăția lui Dumnezeu ca un copilaș, cu niciun chip nu va intra în Ea.”

            Părintele Monah de la Rohia, Nicolae Steinhardt, spunea în lucrarea sa, „Dăruind vei dobândi”, că nu din multul sau din puținul nostru să dăruim, ci mai ales din ceea ce nu avem. Este un lucru aparent de neînțeles și greu de înfăptuit, dar nu imposibil. Bucuria de a dărui exprimată în rândurile cărții menționate este întruchipată printr-un proiect binecuvântat de Dumnezeu, și anume Așezământul ce se construiește la Dorolea, proiect gândit și coordonat de Starețul Mănăstirii Parva Rebra, protosinghelul Chiril Zăgrean.

            Am avut bucuria de la Dumnezeu să-l am pe părintele stareț Chiril într-o emisiune pe care o realizez la postul regional AS TV și, cu acest prilej, am descoperit lucruri prețioase legate de personalitatea și talanții cu care părintele Chiril Zăgrean a fost dăruit de Dumnezeu. Intrat în Mănăstirea Parva Rebra la o vârstă fragedă, la doar 17 ani, a primit ascultarea și nobila misiune de a fi starețul acestui sfânt locaș la doar 25 de ani. Atât zona în care este situată mănăstirea, cât și locul nașterii și al copilăriei sale, au dat ortodoxiei mulți martiri, și ne putem referi la Atanasie Tudoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra, Vasile din Telciu, iar lumea de aici mai pare a trăi sub semnul martiriului lor!

            Mănăstirea Parva Rebra a înflorit, s-au realizat acolo lucruri minunate, Muncă, sacrificii, dăruire, peste care S-a revărsat dragostea și harul lui Dumnezeu. Și cum Dumnezeu lucrează prin oameni, au pus umărul alături de părintele stareț mulți oameni iubitori de cele sfinte care s-au bucurat în smerenie de ceea ce pot oferi.

            Cum lucrările de la Mănăstirea Parva Rebra s-au apropiat de final, s-a născut ideea unui nou proiect, gândit și asumat de către același vrednic părinte, starețul Chiril Zăgrean. Este vorba despre Așezământul de la Dorolea care va fi metoc al Mănăstirii Parva Rebra. Așezământul va fi destinat îngrijirii a 50 de copii orfani, iar această  finalitate și scop ale proiectului sunt ca o coroană peste toate celelalte acte nobile ale milei creștine și ale milostivirii. Pornind pe acest drum, fiecare pas a fost gândit cu exactitate, cu responsabilitate și, în primul rând, cu credința în Dumnezeu. Căci părintelui stareț îi place o vorbă, după cum a mărturisit: „Omul începe o lucrare, iar Dumnezeu o continuă, o desăvârșește.” Așadar, s-a bazat pe puterea lui Dumnezeu și pe dragostea Sa de oameni; astfel că și aici, în această lucrare, de la primele cărămizi, și-au oferit sprijinul oameni dăruitori, cu dragoste de semeni și de Dumnezeu, Părintele stareț este fericit și mulțumitor că i-au fost trimiși în dar oameni buni, care fac „Rai” din darul și sufletul lor pentru cei mulți, necăjiți sau mai triști decât noi. Lucrările, practic, au început din 2020, în 2019 fiindu-i donate 2 ha de pământ de către  familia Dedean din Dorolea. Se vor construi 4 locuințe pentru copii, generoase și primitoare. Biserica la care se lucrează este o „Sfânta Sofia” în variantă mai mică, impresionând prin stilul bizantin în care este construită. Lucrările sunt ample și părintele stareț este recunoscător că s-a săvârșit aproape o tremie din proiectul final.

            M-am întrebat și l-am întrebat pe părintele Chiril Zăgrean cât valorează bănuțul văduvei într-o asemenea împrejurare, când lucrarea ce va avea ca beneficiari copilașii orfani este una atât de amplă, de îndrăzneață și uimitoare. Cu naturalețea și seninătatea ce îl caracterizează, părintele stareț mi-a confirmat că bănuțul acela este la fel de prețios, ba chiar mai prețios poate decât multul altora. Bucuria omului este omul, și atunci fărâma de ajutor și de suflet cu care fiecare persoană pune o cărămidă sau două pentru acest locaș este „aur și mărgăritare” în fața lui Dumnezeu.

            Văzând bucuria și lumina ce izvorau din ochii părintelui stareț când vorbea despre toate acestea, despre felul în care vor fi îngrijiți și educați copiii în Așezământ, mi-au încolțit în inimă gândul și dorința de a fi alături, împreună cu oameni cu suflet mare și cu dorința de a-i ajuta pe cei în nevoi, de părintele stareț Chiril în lucrarea aceasta ce cu siguranță i-a fost insuflată de Bunul Dumnezeu. De aceea, îmi asum cu mare drag apelul pe care îl fac tuturor ce vor să fie „mâinile pe care le împrumută Dumnezeu” în astfel de situații, ajutând la ridicarea și desăvârșirea acestui.  Așezământ.

            Trăim niște vremuri în care parcă omul și-a pierdut echilibrul și bucuria vieții.Uneori, cuprinși de tumultul grijilor cotidiene, se pare că uităm că omul este făcut din iubire pentru iubire, nemaiputând sau uitând să ne bucurăm de lucrurile simple. A dărui este în firea universului, a Creației divine, iar a primi darul este a doua natură a acesteia. Chiar dacă din nou pare a fi un paradox, cu cât dăruiești mai mult, locul de unde iei sporește, fie din punct de vedere material, fie sufletesc. Iar dacă nu faci un obicei din a dărui, se poate pierde și ceea ce ai deja.

            Așadar, haideți să gustăm din fructul dragostei creștine: generozitatea, milostenia, în mod necondiționat și dezinteresat, care se vor îndrepta înspre Dumnezeu. Să facem din bucuria de a dărui un „modus vivendi”. Punând un umăr, un bănuț sau fiecare după putință la desăvârșirea lucrărilor Așezământului pentru copii orfani de la Dorolea și însoțindu-l pe părintele stareț pe acest drum, vom fi părtași la crearea unui colț de Rai, unde viața se va scurge tihnit și se va simți acea bucurie a lucrurilor simple, dar cu adevărat prețioase și grăitoare. Astfel Îi vom putea mulțumi încă o dată lui Dumnezeu pentru că ne-a deschis ochii să descoperim o comoară a vieții, iubirea. Să experimentăm și să trăim din frumusețea dăruirii din dragoste, deoarece iubirea ne transformă viața. Darurile din inimă, chiar dacă par sau sunt vremelnice, capătă veșnicie sau ne duc mai aproape de veșnicie. Căci „cine își dă, lui își dă, cine face, lui își face.”

            Atașez numărul de cont unde se pot face daruri, donații pentru Așezământul pentru copii orfani de la Parva:

            RO51RNCB0038014663960001, BCR Bistrița

        Nr. de tel.: 0756986640

        „Dar din dar se face Rai!”

           

 

Comentarii

19/02/24 01:32
Nelia Mojolic

Bună ziua,
As dori să intru în legătură cu parintele Chiril cu ajutorul e-mail.
Mulțumesc

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5