Primarul Ioan Turc: Avem 250 de investiții la Primăria Bistrița. Care sunt cele 10 priorități!

Primarul municipiului Bistriţa, Ioan Turc, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că municipalitatea are aproximativ 250 de obiective de investiţii, incluse în bugetul pentru anul 2024 şi anii următori. Foarte probabil, bugetul municipiului Bistriţa pentru anul 2024 ar urma să fie dezbătut în şedinţă de Consiliu Local, în data de 4 februarie.
 
         Primarul Ioan Turc a punctat, răspunzând întrebării unui jurnalist, şi o serie de priorităţi ale administraţiei municipale. „În primul rând, parcările. Avem o nevoie uriaşă de parcări în Bistriţa. Prin toate proiectele de mobilitate, se pierd aproximativ 4000 locuri de parcare. Am reuşit să realizăm circa 1000 locuri de parcare, dar e nevoie de mai mult. De aceea venim cu o serie de proiecte, unele vor demara chiar săptămâna viitoare, depinde cum e vremea. Putem, da ordinul de începere pentru trei parcări etajate în oraş”, a punctat edilul Bistriţei.
 
         Potrivit acestuia, este important să fie finalizate toate lucrările începute şi acest lucru se va întâmpla în primul semestru al anului 2024. „Va trebui să finalizăm pasajul de la Piaţa Decebal, unul util, nu sunt de acord cu cei care pun utilitatea pasajului sub semnul întrebării”, a menţionat Turc.
 
         O altă prioritate o reprezintă „viitoarea Piaţă Decebal”, unde s-ar putea ajunge inclusiv la exproprieri. Amenajarea pieţei nu are nicio legătură, a spus primarul Turc, cu Hala Decebal, ci cu chioşcurile din proximitate, urmând să aibă loc discuţii cu proprietarii. „Dacă nu ajungem la un compromis rezonabil, legea ne permite şi acest lucru şi voi propune Consiliului local să facem acest lucru. Urmează să-i invităm, să le arătăm ultima formă a proiectului şi eu sper că, văzând-o, se vor răzgândi cei care ţin să-şi continue activitatea în actuala formulă. O piaţă nouă este un obiectiv de utilitate publică. Nu este vorba despre Hala Decebal, doar clădirile mici dinspre strada Arţarilor”, a explicat primarul Turc.
 
         O altă prioritate ţine de pasajul subteran din str. Gării şi str. Tărpiului, pentru care există finanţare guvernamentală. „Vom continua reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe. Oamenii au nevoie de confort termic, la preţ decent. Oraşul are nevoie de un aspect mai bun”, a adăugat edilul bistriţean.
 
         Tot în zona de priorităţi este şi reconfigurarea zonei centrale, care include două proiecte, pentru a da oraşului o portanţă turistică, pentru ca Bistriţa să nu mai fie „un oraş de tranzit, ci o destinaţie din punct de vedere turistic”.
 
         „Un proiect foarte-foarte frumos este  Aquaparck-ul din zona Mecanica. Urmează să finalizăm documentaţia tehnică, aşteptăm să se deschidă sesiunea de depunere a proiectului şi ne dorim să obţinem finanţare europeană. Finanţarea va fi de 50%, acest proiect va fi cofinanţat de municipalitate în proporţie de 50%, dar va schimba modul de viaţă în oraş, pentru că o asemenea facilitate poate fi întâlnită la Complexul Nympaea din Oradea. Discutăm de bazine interioare, bazine exterioare, tobogane, terenuri de sport şi multe alte facilităţi”, a spus Turc.
 
         O altă prioritate o reprezintă amenajarea de „perdele verzi”, în zonele adiacente DN 17, în Unirea şi Viişoara, dar şi a spaţiilor verzi din faţa caselor.
 
         „Proiectele de modernizare, de regenerare a cartierelor vechi le văd ca fiind esenţiale pentru oraş. Nu s-a investit deloc, timp de 50-60 de ani în aceste cartiere. S-au degradat cumplit, sunt degradate spaţiile verzi, aleile, iluminatul este de foarte proastă calitate. Vom reda demnitatea urbanistică a acestor cartiere”, a declarat Ioan Turc.
 
         Nu în ultimul rând, primarul Bistriţei a spus că un proiect la care ţine foarte mult este cel de restaurare a clădirilor din Piaţa Centrală, de la numărul 7 la nr. 24, cu finanţare europeană, în urma insistenţelor avute la fostul ministru al Fondurilor Europene, Marcel Boloş. Va fi înlocuită şarpanta, se va interveni la poduri, vor fi făcute mici lucrări de consolidare, pe lângă lucrările de la faţade. Proiectul include şi Ansamblul Sugălete, emblema oraşului.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5