Peste 110 salvatori bistrițeni, din cadrul ISU BN, la datorie, în această minivacanță!

Comunicat de presă

În perioada 21-24 ianuarie, cu ocazia minivacanței prilejuită de Ziua Unirii Principatelor Române, salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Bistrița” al județului Bistrița – Năsăud vor monitoriza permanent, dinamica intervențiilor la nivel județean, iar la nevoie vor fi dispuse măsuri imediate pentru optimizarea misiunilor de răspuns, în sprijinul cetățenilor.

             Peste 110 de pompieri bistrițeni, ce încadrează mijloacele tehnice vor fi zilnic, la datorie pentru stingerea incendiilor, acordarea asistenței medicale și salvarea persoanelor din medii ostile vieții. Răspunsul la urgențele medicale se va efectua prin intermediul echipajelor SMURD, care vor asigura primul ajutor medical și transportul persoanelor, aflate în dificultate la unitățile spitalicești. De asemenea, o atenție deosebită va fi acordată manifestărilor ocazionate de sărbătorirea Zilei Unirii Principatelor Române, unde se așteaptă un număr mare de participanți.

             Pentru că mulți dintre dumneavoastră vor alege să petreacă această minivacanță  cu precădere în zonele turistice, pompierii bistrițeni vă recomandă respectarea unor reguli simple, însă foarte importante, pentru evitarea producerii unor incidente și pentru a nu deveni victime ale incendiilor:

 -  la sosirea în unitatea de cazare, studiați planul de evacuare în caz de incendiu; turiștii sunt obligați să se informeze despre modul de comportare și evacuare în caz de incendiu;

-  informați personalul de la recepție, dacă identificați căi de evacuare blocate;

-  verificați modalitatea de deschidere a ferestrelor;

  • Reamintim cetățenilor ca în această perioadă să manifeste maximă prudență la utilizarea sobelor și a mijloacelor de încălzire, iar dacă se constată defecțiuni la acestea, să fie remediate; să nu suprasolicite instalația electrică prin conectarea simultană a aparatelor casnice și să nu lase copiii nesupravegheați în locuințe.
  • În situația în care părăsiți locuința, recomandarea noastră este să decuplați aparatele electrice.

 

Anunțați în cel mai scurt timp orice situație care poate pune în pericol viața unui cetățean sau a dumneavoastră la numărul unic pentru apeluri de urgență 112!

      Ne dorim să vă bucurați de această minivacanță în siguranță, fără evenimente neplăcute ce vă pot pune viața și bunurile în pericol!

 

INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE ISU „BISTRIŢA”

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5