Dependenţa, acceptare şi recuperare

Pr. Roșu Radu Liviu: Ești astăzi gândul tău de ieri

Pr. Radu Liviu Roșu- Consilier specializat în tratarea adicțiilor

Uneori se întâmplă ca unora să le mai cadă pălăria. O scutură de praf și o pun înapoi pe cap ca și cum nimic nu s-a întâmplat. În general trebuie să te lovești cu capul de pragul de sus ca să-l vezi pe cel de jos. Așa e viața, așa e evoluția personală a fiecăruia. Greșelile altora ne impresionează, greșelile noastre ne schimbă. Fiecare zi din viața noastră are o poveste, o lecție.

S-a tot vorbit și se tot vorbește despre violență. Cred că violența psihică este mai puternică decât cea fizică și se manifestă prima. Astăzi nu ne mai lovim cu pumnii sau picioarele, ci din cuvinte și priviri. Sau prin tăceri de mormânt.

Uneori poți ucide pe celălalt cu o singură privire plină de venin care îi taie respirația și îl paralizează. Rămâne rănit ca și cum ar fi fost împușcat cu gloanțe. Măcinați de griji, greșind des, reparând rar, cu multe întrebări fără răspuns, oamenii se rănesc tot mai mult. Cuvintele dor, cuvintele sunt săbii sau cuțite. Produc răni care se vindecă în timp sau se anesteziază. Violența implică grabă și o „soluție” aparentă, de moment. Acum l-ai pus la podea pe celălalt dar mâine îi vei lua locul. Așa e viața, roata se întoarce…

Amintirile umede sunt cele mai prețioase. Ne împrietenim cu lacrimile. Ele ne ajută să depășim pierderile. Cu toții suntem răniți. Unii mergem mai departe, alții rămânem răniți, blocați în spatele unei măști. Cine și-a spălat ochii cu lacrimi vede mult mai limpede decât cei care au ochii uscați. Toți se ceartă, dar prea puțini se mai iartă. Când vă certați țineți-vă de mână și vedeți cât vă ține. Unde există frică, iubirea nu poate exista. Forța cea mai puternică este iubirea…

Cea mai bună metodă de creștere a copiilor, dar și de îndrumare a adulților este iubirea. Renovăm toate etajele emoționale cu răbdare, înțelegere și dragoste. Când iubim simplu, credem în oameni, lăudăm mai mult decât criticăm, lucrurile se limpezesc. Mă gândesc la binele meu sau la binele nostru?! Învățăm să iubim zilnic. Iar și iar. Cu multe restanțe până luam note de trecere.

Nimănui nu îi este ușor să iubească și să repare greșeli atunci când respiră sacadat. Cu vorba rănești o dată, cu privirea de mai multe ori. Fac prezență la absența ta. Niciodată nu-i putem schimba pe cei de lângă noi. Să ne oprim să jucăm roluri de victimă, salvator sau persecutor. Posibilele conflicte, rivalități sau invidii pot fi rezolvate în alte contexte.

Să ne asumăm viața pe care o avem luându-ne înapoi puterea de a ieși din relațiile nocive. Când ceva te deranjează, pune piciorul pe frână. Repară ce este de reparat sau trimite la casat. ”De ce?”, ”până când?”, ”dar” sunt întrebări care produc panică și răzvrătire în suflet, făcându-l să se zbată ca un animal încolțit.

Acceptarea este soluția. Mă mut în întrebare sau în răspuns? Ești așa cum te văd ochii mei. Poate că în ochii tăi se vede altfel. Însă când ochii mei sărută ochii tăi aceștia privesc doar spre cer. Și totuși... Uneori atunci când facem o greșeală și suntem confruntați, ne este greu să o recunoaștem. Alteori e dificil să o și acceptăm. Cei mai mulți dintre noi au auzit probabil proverbele și zicătorile referitoare la greșeală: “A greși e omenește.”, “Numai cine nu muncește nu greșește!”, “Greșeala recunoscută e pe jumătate iertată.”

Acordând atenție acestora, observăm că mesajul transmis de-a lungul generațiilor este acela că greșeala poate apărea în viața noastră, fiind un lucru firesc, care ține de natura umană și, în plus, cei din jur manifestă toleranță față de greșelile recunoscute.

Poate adeseori în copilărie, atunci când am făcut o greșeală, reacțiile persoanelor dragi nouă au fost mai aspre sau poate chiar necruțătoare și atunci am trăit emoții precum tristețe, rușine sau vinovăție.

Dacă am internalizat mesajele negative din copilărie referitoare la greșeli, mesaje pe care ni le-au transmis persoanele semnificative din viața noastră, atunci există o probabilitate mare ca, adulți fiind, să fim intoleranți cu noi înșine atunci când greșim.

Credințele care reprezintă obstacole în a ne permite să facem greșeli sau să le recunoaștem atunci când le facem sunt cele conform cărora: dacă facem greșeli, nu vom fi apreciați de ceilalți sau nu ne vor accepta, ne vor respinge, sau nu merităm să fim iubiți.

Dacă noi ne spunem: “Oamenii mă vor aprecia mai puțin dacă fac greșeli.” sau “Trebuie sa fiu excepțional/perfect ca să fiu apreciat și iubit.”, atunci ne considerăm greșelile de neiertat, devenim autocritici și ne auto-pedepsim.

A ne recunoaște greșeala presupune să admitem că avem momente de vulnerabilitate, înseamnă că ne acordăm dreptul de a ne înșela în anumite privințe, în luarea unor decizii, că ne acordăm dreptul de a dezamăgi uneori! Dacă suntem persoane care ne dorim să facem totul cât mai bine, e important să fim atenți la diferența dintre perfecționism și excelență.

Tinzând către perfecționism, dacă facem greșeli devenim autocritici, existând riscul să apară tendința de a nu ne mai aprecia în general și de a considera că nu avem valoare ca persoane. Excelența înseamnă că nu ne e teamă de greșeli, ci le vedem ca pe o oportunitate de a crește spiritual prin repararea lor, și că ne apreciem în mod global – ca fiind persoane cu puncte forte și cu puncte slabe.

Așadar, în recunoașterea greșelilor un rol important îl are o bună stimă de sine, care presupune să ne putem aprecia atât în momentele bune, cât și în momentele dificile. Dacă avem o stimă de sine înaltă dar instabilă, când facem greșeli aceasta se reduce considerabil și atunci, pentru a ne proteja, putem înclina către nerecunoașterea greșelilor.

În cazul în care în modul nostru de a gândi apar distorsiuni cognitive cum ar fi desconsiderarea pozitivului și centrarea pe negativ, în momentul în care facem o greșeală impactul asupra noastră este și mai mare, deoarece percepem selectiv mesajele din jurul nostru.

Astfel, vom avea tendința să ne centrăm pe aspectele negative (un gest de dezaprobare, o privire tristă), ignorându-le pe toate celelalte (cuvinte de încurajare, o bătaie amicală pe umăr și o replică de genul: “Și mie mi s-a întâmplat asta mai demult”).

Uneori greșeala nu este recunoscută din teama de a nu pierde controlul. Asumarea responsabilității pentru greșeala făcută este un indiciu că ești o persoană care deții controlul: nu negi, nu-i blamezi pe ceilalți, ci îți asumi ceea ce ai făcut și astfel, poți privi situația în mod constructiv, învățând din aceasta.

Un alt motiv pentru care ne poate fi greu să ne recunoaștem greșeala este acela că poate am avut o experiență anterioară dureroasă: când ne-am mărturisit greșeala și reacția celorlalți a fost dură, noi fiind aspru criticați, blamați pentru ceea ce am făcut. Este necesar să ne gândim că experiențele sunt diferite și oamenii sunt diferiți.

În plus, dacă vom continua să evităm să ne recunoaștem greșeala, nu vom face altceva decât să ne adâncim teama de dezaprobare și disconfortul. Rămânând în situația de a nu ne recunoaște greșelile, am putea spune că devenim propriul nostru prizonier.

Alegând însă acceptarea posibilității de a greși și asumarea responsabilității pentru erorile noastre, culminând cu dorința sinceră de a îndrepta aceste greșeli, eliminăm criticul nostru interior care generează costuri emoționale mari și putem face pași înainte către creșterea noastră spirituală.

Să acceptăm că putem avea momente de vulnerabilitate este de fapt un act de curaj care ne oferă în același timp oportunitatea de a învăța din greșeli și de a face schimbări în viața noastră. A repara greșeli nu e același lucru cu a salva lumea sau cu a transforma viața persoanei față de care ne reparăm greșeala. Uneori, aceasta abia va observa, iar alteori (de exemplu, atunci când  persoana a murit sau s-a mutat) nu e posibil să-ți repari greșelile decât în moduri simbolice.

Principiul important aici e că nu ne reparăm greșelile de dragul lor, ci de al nostru. Calitatea reparării greșelilor e importantă, iar răspunsul e, de fapt, irelevant.

Trăiește frumos, iartă la timp și iubește cu adevărat!

Prețuiți VIAȚA și alegeți să nu vă pierdeți!

Cu Har și Bucurie, al vostru umil prieten, Pr. Roșu Radu Liviu!

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5