Un bebeluş a murit şi o bunică a fost intubată suferind arsuri grave încercând să-şi salveze nepoţii din casa în flăcări la Poienile Zagrei!

Actualizare: Ca urmare a incendiului izbucnit astăzi în localitatea Poienile Zagrei, un bebeluș a decedat și alte două victime au suferit arsuri, fiind transportate la UPU-SMURD din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița.
Este vorba despre o minoră în vârstă de 1 an și 8 luni, cu arsuri de gradul I și II pe mâini și față, și bunica acesteia, o femeie în vârstă de 46 de ani, adusă intubată (în comă indusă medicamentos), prezentând arsuri de gradul II pe mâini, pe față, în zona cervicală anterioară și cu suspiciune de arsuri de căi aeriene.
După investigațiile din UPU-SMURD și acordarea îngrijirilor medicale de specialitate, minora a fost externată la cererea mamei (care a refuzat internarea pe propria răspundere), iar femeia de 46 de ani va fi transferată la Compartimentul de Arși al spitalului din Oradea.

Camelia Strungari, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița

***
Pompierii militari intervin la un incendiu izbucnit la o casă de locuit în localitatea Poienile Zagrei. Intervenția este în dinamică, anunță ISU BN. Există posibilitatea să fie și o victimă, un minor.
update:
În momentul sosirii la locul solicitării, incendiul se manifesta generalizat la întreaga casă, pe o suprafață de aproximativ 32 mp.
În interiorul casei cuprinsă de incendiu au fost surprinși doi copii, unul în vârsta de aproximativ un an și un bebeluș, în vârstă de aproximativ trei luni. Din nefericire, bebelușul în vârstă de 3 luni a fost găsit decedat de către echipajul medical.
În încercarea de a evacua copiii, bunica a suferit arsuri de gradul II A și B pe aproximativ 25% din suprafața corpului, fiindu-i afectate si căile aeriene, aceasta a fost intubata la fata locului și transportată de echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD la UPU SMURD Bistrița, împreună celălalt copil care a suferit arsuri de gradul I la nivelul mâinilor.
Cauza probabilă a incendiului este în curs de stabilire.
Update poliţie:
Astăzi, 14 septembrie, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au intervenit ca urmare a unui apel S.N.U.A.U. 112, cu privire la un incendiu izbucnit la un imobil din localitatea Poienile Zagrei.
În urma primelor verificări efectuate la fața locului, a reieșit faptul că incendiul ar fi izbucnit la locuința unei femei de 46 de ani din localitate care se afla în imobil împreună cu cele două nepoate ale sale.
Din nefericire, una dintre fetițe, în vârstă de 3 luni, care se afla în imobil, a decedat. Totodată, femeia de 46 de ani a fost preluată și transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
În cauză s-a întocmit dosar penal, iar polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud continuă cercetările pentru a stabili cauza și împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul.
update 1:
Cauza probabila a incendiului a fost stabilită ca fiind
utilizarea in mod gresit si in cantitate mare a substanțelor inflamabile lichide (benzina) pentru aprinderea focului.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5