Oliver şi Inteligența artificială

          Fiind cursant în anul 1974/75 al Școlii Interjudețene de partid Cluj, care pregătea viitori activiști ai PCR, bibliografia în speță se găsea la biblioteca unității, care deținea mii de cărți din toate domeniile, putând concura cu cele mai înzestrate biblioteci universitare sau academice. Personal, am denumit acea instituție politică, sub formă de glumă, bineînțeles, „Seminarul teologic marxist” (glumă care era cât pe ce să ducă la exmatricularea mea) având în vedere faptul că acele porunci biblice ale lui  Moise se regăseau și în educația de partid, în acel „Cod al eticii și echității socialiste”. Acolo, în acea bibliotecă mi-a fost locul timp de un an cât a durat cursul. Dar, ce doresc să spun, vorba lui Marcel Ayme care a afirmat că „singura rațiune a scrisului este să spunem ceva”. Profesorul care preda filosofia, știu că îl chema Degan, printre alte cărți din domeniu ne-a recomandat și volumul „Șocul viitorului” al scriitorului american Alvin Toffler, apariția anului 1973 tradus de Gabriela Mantu. Am purces la a-l studia și printre alte subtitluri interesante ale cărții, mi-a atras în mod deosebit atenția „Alegerea unui stil de viață” care mi s-a părut atât de interesant încât l-am și conspectat într-unul dintre caietele mele de studii. Așa se face că astăzi după peste 50 de ani, apariția acelui Leviatan sub numele „Inteligența artificială”(CHTGPT) m-a obligat să pun mâna pe acel caiet de conspecte, pe care l-am păstrat până azi, și să fac legătura conținutului acelui subtitlu al lui Toffler cu nebunia de azi, care sperie întreaga lume științifică și nu numai. În acest subtitlu este vorba de doi scriitori americani Herman Kahn și Antony Wiener, care menționează în cartea lor „Anul 2000, o sută de invenții tehnice foarte probabile în ultimii 30 de ani ai sec.XX”, invenții și descoperiri care au o contingență diversă  cu problema adaptilității omului. Un asemenea obiectiv era așa-numitul OLIVER (On-Line Interactive Vicarious Expediter and Resvouder). Inițialele au fost alese în onoarea lui Oliver Serdridge, autorul proiectului. Toffler evidențiază faptul că unii specialiști ai vremii în calculatoare arătau că este posibil să se construiască un OLIVER care să aibă capacitatea de a analiza conținutul cuvintelor proprietarului său, să-i examineze opțiunile, să deducă sistemul său de valori, să-și actualizeze programul pentru a reflecta schimbările constatate și, în ultimă instanță, să ia în locul său decizii dintre cele mai importante. Se dau și câteva exemple ale fantasticului OLIVER, care va ști cum va reacționa-după toate probabilitățile-prorpietarul său la diverse sugestii făcute într-o ședință de conducere. Aceasta va putea avea loc în prezența unui grup de OLIVER-i reprezentându-i pe proprietari fără ca aceștia să fie prezenți. S-au făcut într-adevăr experimental, unele conferințe mijlocite de calculatoare. OLIVER va știi, spre exemplu, dacă proprietarul său va vota pentru candidatul X, dacă va contribui la opera de binefacere Y, dacă va accepta o invitație la un dineu Z. Se mai dă un exemplu plin de umor; dacă ești un bădăran, OLIVER o va ști și va reacționa la fel. Dacă îți înșeli nevasta, OLIVER va ști, și te va ajuta. Deci acest OLIVER nu va fi nimic altceva decât un alter-ego mecanic al tău.

           Mergând până la limita extremă a literaturii științifico-fantastice, arată autorul, se poate imagina OLIVER-i de dimensiunea unui ac, inplantați în creierul copiilor și folosiți, împreună cu o transplantare a reflexelor, pentru crearea de alter-egouri, și nu doar mecanice. Dar care sunt consecințele și alternativele. Dorim o lume populată de       OLIVER-i?. Când și în ce condiții?. Cine ar trebui și cine nu ar trebui să aibă acces la aceștia?. Ar trebui folosite tratamente biochimice pentru a-i ridica pe deficitarii mintali la nivelul oamenilor normali, sau pentru a ridica nivelul general al inteligenței?. Nu ar fii mai bine să ne concentrăm de a creea super-genii. Trebuie sa ne jucăm cu genele omului?. Opțiuni complexe abundă în toate domeniile. Trebuie oare să aruncăm toate resursele noastre pentru obținerea de energie nucleară ieftină, sau trebuie sa ne concentrăm pentru a stabili bazele biochimice ale agresivității?. Trebuie să cheltuim miliarde de dolari pentru un avion supersonic, sau aceste fonduri ar putea fi folosite pentru fabricarea de inimi artificiale?. Întrebări uluitoare pentru viitorul care a urmat, pentru tot ceea ce se întâmplă în prezent, dupa 50 de ani! Pe scurt, ca și concluzii, autorul scoate în evidență faptul că problemele tehnice nu mai pot primi raspunsuri pur tehnice. Ele sunt probleme politice. De aceea nu se poate continua să fie luate decizii de ordin tehnic la fel ca înainte. Nu se poate permite ca ele să fie luate la întâmplare, independent unele de altele și nici să se tolereze să fie dictate numai din considerente economice pe termen scurt. Nu este posibil a se lăsa ca ele să fie luate într-un vid politic total (precum cel de azi) și nici nu se poate delega răspunderea pentru acestea la întâmplare, unor oameni de afaceri (oligarhi), oameni de știință, ingineri, sau administratori care nu sunt conștienți de consecințele profunde ale propriilor acțiuni. Vor apărea însă foarte repede deosebiri enorme între societatea care împune procesul tehnic în mod selectiv și cea în care se agață orbește de prima șansă apărută în cale.  Acesta a fost spiritul de revoltă al marelui om de cultură american, împotriva pierderii simțului rațiunii umbrită de o revoluție tehnico-științifică ce acționează împotriva idealurilor adevaratei lumini ale creației umane. Amintesc faptul că același autor în cartea sa „Al treilea val” apărut în anul 1983 spune: „Nu am în vedere oamenii care își închipuie că dispun deja de răspunsuri într-un moment când abia încercăm să formulăm niște întrebări”.

            Să încheiem însă cu o vizune interesantă a unui om de știință mai putin cunoscut, căruia nu-i rețin numele și care a produs „Teoria valurilor” conform căreia „crearea unei inovații care se răspândește prin imitație, este comparată cu aruncarea unei pietre într-un lac; în jurul punctului de cădere a pietrei, se formeaza valuri concentrice, din ce în ce mai slabe până când ajunge la un loc unde apa nu se mai agită. Așa și cu inovațiile”. Ce frumos! O cugetare care te duce la crearea unei stări de acalmie, cu condiția ca în lacuri să mai existe apă curată până la sfarșitul lumii, pentru că și în apele murdare teoria este aceeași, dar care produce neliniște. Acel „bolovan” denumit Inteligența artificială aruncat în apele murdare ale lumii de azi, provoacă deja neliniștea primului sfert de secol XXI.