Moşii şi strămoşii românilor au trăit de mii de ani pe actualul areal al ŢĂRII! (2)

Am pomenit în articolul precedent pe această temă despre războaiele dintre Decebal şi Traian şi ar trebui insistat asupra faptului că Traian, romanii, au fost atraşi în Dacia de bogăţiile acesteia, semn că la data respectivă strămoşii noştri cunoşteau foarte bine „povestea metalelor”, ei parcurgând de fapt mult din „culturile” tipice pentru vremurile trecute, iar la Sarmisegetuza civilizaţia, cultura, chiar artele nu erau simple poveşti. Belşugul, bunăstarea erau o realitate.
Herodot ne spune că cel mai numeros neam din lume, după indieni, erau tracii. Dio Casius ne spune şi el: „să nu uităm că Traian a fost un trac veritabil. Luptele dintre Traian şi Decebal au fost războaie fratricide, iar tracii au fost daci.
Faptul că dacii vorbeau „latina vulgara” este „un secret” pe care nu-l ştiu numai cei ce refuză să-l ştie. Am amintit numele cercetătoarei din California, care a început să vorbească despre spaţiul Carpato-dunărean ca despre vatra vechii Europe, locul de unde Europa a început să existe şi începutul ei se suprapune cu vreo 5000 de ani înainte de Hristos, cam peste centrul României de azi, aşa că par fireşti multele întrebări despre anumite zone din ţara noastră. Curiozitatea căutătorilor de secrete.
Vorbind despre istoria ţării noastre, trebuie să fim mândri cu ea şi ar fi obligatoriu necesar să-i atenţionăm pe cei ce povestesc după ureche despre români că aceştia au rădăcini ce se confundă şi premerg rădăcinile Europei, aşa că avem tot dreptul şi toate argumentele din lume să pretindem că suntem aici dintotdeauna, iar Constituţia ŢĂRII, în primul ei punct se bizuie pe argumente de nezdruncinat.
În fond, şi între Someş şi Bârgău ori Şieu este graniţă câte un deal, dar apele izvorăsc din aceiaşi munţi care ne-au fost în vreme de restrişte, adăpost.
Undeva, marele Nicolae Iorga spunea „Fiecare loc de pe pământ are o poveste a lui, dar trebuie să tragi bine cu urechea ca s-o auzi şi trebuie un dram de iubire ca s-o înţelegi”.
Istoria României, indiferent care i-a fost numele la începuturi nu mai este şi nu mai trebuie să fie o poveste pentru că ea, istoria, este de prea multă vreme o uriaşă realitate.
Numai faptul că suntem creştini de la începuturi, cu 1000 de ani înaintea altora, este iarăşi o uriaşă realitate.
Apropo. Iarăşi un apropo uriaş.
Oare dacă Burebista, Decebal sau măcar Mihai Viteazul ar fi reuşit să păstreze aceste teritorii unite de acum 2000 de ani sau măcar de 400 de ani cam cum ar vorbi cu noi astăzi ţările Europei, care ştiu că din trupul acestei ţări vecini hrăpăreţi au tot muşcat mereu, alegându-se cu câte o halcă importantă?
Oare dacă nu erau cele trei principate sau ţărişoare, oare cum am fi rezistat puhoiului otoman pentru că „codrul a fost totdeauna frate cu românul”, dar dacă toată oastea ţării ar fi fost în pericol cum şi unde ar fi găsit adăpost?
Să nu uităm că suntem singurul popor european care trăieşte încă acolo unde s-a născut şi acest lucru îl spune istoria popoarelor. Acest lucru nu este puţin ori nesemnificativ, dar tu, popor din care fac parte şi eu, eşti unic în Europa, această Europă care uneori te jigneşte ori chiar te umileşte pe nedrept.
Europa este parte din noi şi noi suntem parte din Europa. Tu eşti născut, crescut şi educat aici, când multe dintre ţările europene încă nu existau.
Trebuie subliniat că eşti primul popor din lume care a folosit scrierea. Spun acest lucru tăbliţele de la Tărtăria şi o recunosc toţi cei care le-au studiat.
Acum 7000 de ani, când alţii nici nu existau ca popor, pe aceste meleaguri, pe meleagurile noastre, locuitorii scriau, pentru a ne lăsa nouă mândria de a fi prima civilizaţie care se semnează pe acest pământ. Scrierea sumeriană a apărut 1000 de ani mai târziu şi, totuşi, mulţi se fac că nu văd şi nu recunosc adevărul. Ai fost singurul popor pe care nicio putere din lume nu l-a cucerit, chiar dacă ai fost împărţit, despărţit şi asuprit de mai multe imperii. Niciunul nu a putut să te cucerească cât ai fost unit, nici romanii care au stăpânit doar o parte din vechea Dacie (repet, doar 14%), cealaltă fiind stăpânită de Dacii liberi, nici turcii care nu au reuşit niciodată să îţi transforme teritoriul în paşalâc.
Toate marile înfrângeri s-au bazat pe trădare. Nimeni nu a reuşit să te supună cât ai fost unit. Ai fost scut creştinătăţii, când întreaga Europă tremura de teama islamului.
Sângele tău a salvat Europa, iar românul Iancu de Hunedoara a salvat Viena şi întreaga Europă de furia semilunii. Acum, când tu popor al nostru ai salvat Europa trebuie să fi tratat după merit. Eşti popor european şi statul tău nu este de mâna a doua. Cu minţile tale strălucite trebuie să redevii un popor stimat şi preţuit în Europa.
Nu trebuie să uiţi că vremea vendetelor a trecut şi trebuie, pe cei ce mai gândesc şi astăzi aşa cum o făcea Friedrich Engels în ianuarie 1848, să-i facă să înţeleagă că locul tău este aici şi la acest lucru îţi dă dreptul istoria ta multimilenară pe aceste locuri.
Dar iată ce zicea domnul tată al comunismului în ianuarie 1848:
„Românii sunt un popor fără istorie… destinaţi să piară în furtuna revoluţiei mondiale… Ei sunt suporteri fanatici ai contrarevoluţiei şi vor rămâne astfel până la expirarea sau pierderea caracterului lor naţional, la fel cum propria lor existenţă, în general, reprezintă prin ea însăşi un protest contra unei măreţe revoluţii istorice…
Dispariţia lor de pe faţa pământului va fi un pas înainte”.
În istoria noastră zbuciumată am avut în repetate rânduri astfel de hămăitori la lună, mai avem şi astăzi, pe ici pe acolo, dar trebuie să înţelegem că fiind stat membru al Uniunii Europene şi membru al NATO avem un alt statut şi în virtutea acestuia trebuie să ne preocupăm pentru a revigora relaţiile noastre cu toate statele vecine, cu toţi europenii, cu toate ţările lumii, dovedind că înţelegem că numai împreună, ca într-o mare familie, vom reuşi, respectând cu sfinţenie punctul unu din propria Constituţie să dovedim tuturor că înţelegem să-i respectăm pe toţi cu condiţia sinceră a reciprocităţii.
Suntem angajaţi ca ţară şi naţiune pe drumul fără întoarcere a unei democraţii autentice pe care înţelegem să o promovăm împreună cu cei din familia Uniunii Europene, dar în acelaşi timp înţelegem că şi alte ţări au propriul drum către o democraţie pe care o înţeleg după propriile principii.
În Europa şi în întreaga lume se resimt puternic efectele crizei economice, dar din aceasta se poate ieşi numai cu eforturi conjugate şi cu convingerea că doar împreună putem depăşi precaritatea situaţiei actuale.
În fond, fiecare ţară are un drum propriu, deşi are alianţe ori simpatii, dar fiecare are dreptul să-şi urmeze suveran şi independent propriul drum.
Să ne deschidem uşile sufletului către toţi cei care înţeleg că nici globalizarea nu trebuie să-ţi răpească identitate, suveranitatea, trăsăturile naţionale.
Este surprinzătoare, neavenită şi greu de explicat stăruinţa cu care unele organizaţii mai mult sau mai puţin supranaţionale, tendenţioase, răutăcioase şi făcând diferite jocuri, prin diferite metode, încearcă să atenteze tocmai la valorile pe care ţara noastră le preţuieşte cel mai mult, iar istoria noastră dovedeşte mai mult decât evident că sentimentul naţional, cel al suveranităţii şi unităţii nu sunt pasagere în existenţa noastră şi marile momente ale istoriei naţionale au fost temeluite şi înfăptuite de poporul român înainte de toate, chiar dacă în fruntea sa au fost personalităţi de aleasă ţinută patriotică.
Este un subiect asupra căruia voi mai zăbovi vreme de o ediţie a ziarului „Răsunetul” pentru că istoria, iubirea de ţară, chiar dacă par acum sentimente uitate, nu trebuie să le uităm în vâltorile vremurilor.
Adrian L. Mănarcă