Europa ar trebui să înceapă cu… România

Istoria nu trebuie uitată. Ea este cartea de căpătâi a lumii. O lume, o ţară, care nu-şi respectă istoria îşi amanetează viitorul.

Noi, românii, suntem sideraţi că, deşi am fost totdeauna aici la fruntariile Europei şi paznici ai acestora, suntem acum stigmatizaţi ca şi cum am fi dincolo de zidurile cetăţii unite.

Odinioară, Ştefan cel Mare şi Sfânt era „atlet al creştinătăţii”, paznic la fruntariile Europei şi acum, cu stupefacţie, vedem că politicul bate tehnicul.

Suntem prima ţară după Franţa, francofonă, şi tocmai „sora noastră” ne aruncă anatema.

Suntem ţară europeană, e drept cu problemele ei, dar cu drepturi pentru care românii nu şi-au uitat trecutul istoric.

Am dat Europei şi pe Vlaicu şi pe Vuia şi pe Ţuţea şi pe Titulescu şi pe Iorga şi pe Eminescu şi pe atâţia alţii.

Câţi studenţi eminenţi români nu sunt azi garanţie în lume că în România prima calitate este omenia.

Am fost prea mult în Europa o ţară de mâna a doua.

Acum dorim să ni se recunoască un drept simplu: acela de a fi europeni.

Nimeni din „Schengen” nu-şi vrea probleme în casă dar noi, România, suntem de foarte demult în Europa.

Poate înaintea „Schengen”-ului.

Merităm, de aceea, să fim în SCHENGEN!

Astăzi demarăm cu această rubrică, la care vă aşteptăm opiniile.

„Răsunetul”

De ce NU în SCHENGEN?

Deşi NU trăim, noi, cei din judeţul Bistriţa-Năsăud, într-o zonă de graniţă prin care intră şi ies, din ţară, oameni, totuşi, simţim şi noi pulsul vieţii în cadrul UNIUNII EUROPENE, în care am intrat şi momentul l-am marcat şi sărbătorit cu şampanie şi foc de artificii, bucurându-ne că facem parte, din nou, din marea familie civilizată – EUROPA!

Am salutat, atunci, prin zeci de cuvântări, la o prezenţă impresionantă de bistriţeni - sprijinul necondiţionat al tuturor ţărilor europene; a celor ce au făcut prima dată PIAŢA COMUNĂ şi apoi, au lărgit EUROPA, constituind UNIUNEA.

Acum, şi AZI, suntem consternaţi de vetoul categoric al FRANŢEI – cordială până acum, în toţi anii de relaţii frăţeşti – de a fi respinşi, umiliţi – în faţa lumii – ca neam de mâna a doua.

Am urmărit cu spaimă, de-a dreptul, poziţia conducerii ei – preşedinte, guvern, politicieni – de a se opune categoric, fără argumente tehnice, intrării noastre în spaţiul SCHENGEN.

De ce?

- Oare nu s-a strâns destul cureaua de către acest popor de origine latină ca şi FRANŢA?

- Oare n-au fost destui anii comunismului când nu puteam călători decât rar şi cu multe condiţii şi nu oricine?

Am sperat, cum am făcut-o şi alte dăţi, că măcar stâlpii de bază ai UNIUNII, FRANŢA şi GERMANIA să fie alături de noi, în acest moment greu, să dea TONUL, un TON BUN.

Şi dacă GERMANIA este mai conciliantă – probabil fiindcă-i şi mai aproape de noi, ca spaţiu, iar aici trăiesc şi români de etnie germană, - FRANŢA, care întotdeauna ne-a sprijinit; la intrarea în NATO, în UNIUNE, AZI e împotrivă şi ne face un contra-lobby, împingând răbdarea noastră – a celor mulţi, nu a politicienilor – spre limite!

Nu cred că românii-români, care trăiesc între fruntariile ei, sunt mai răi decât alte neamuri. Poate datorită afinităţilor lingvistice sunt mai mulţi decât în alte state din Europa şi, mai dornici să înveţe câte ceva şi de pe la francezi şi ar dori şi să stea mai mult acolo.

Noi, cei de aici, de oriunde, din România, ne bucurăm când avem onoarea ca să ne calce pragul câte un străin, european (francez, germen, italian, britanic, olandez etc.) şi-l primim cu drag, nu-i trântim uşa în nas. Şi n-am făcut-o nici înainte de 1989, când aveam constrângeri în acest sens.

Am înţeles – din presă (de la multiplele posturi TV) că din punct de vedere tehnic ŢARA şi-a făcut lecţiile.

Atunci ce-ar mai fi?

Ieşirea unor politicieni mai libertini, în spaţiul public, ori nesiguranţa că n-avem „un zid al Berlinului” cu Republica Moldova?

Credem că asumarea răspunderii noastre, ca neam, că suntem, cum am mai fost – de-a lungul veacurilor – STRĂJERI la graniţa de EST a UNIUNII, grănicerii ei, ar fi destul!

Adrian L. Mănarcă