UE – Bolshevik Kollektivismus?

Dom’le! E prea de tot! Cuum? Noi, Europa de Vest, noi Abendland, noi Occident, noi Cultură, noi civilizaţie, noi suntem comparaţi cu latura extremistă a comunismului? Chiar noi, cei care Uniune!, euro, democraţie şi atâtea altele.. da, daa, din nefericire, din dramatica nefericire, poate chiar tragica nefericire, noi Abendland, occident şi etc. suntem la disperare, la anihilare „Abschaffung” de euro, de Uniune, de Bruxell, de cercuri de stele şi vise prea grele… Uniunea Europeană, UE în titlul nostru se pare că e o construcţie greşită, o formă politică inadaptabilă în bătăliile intra-europene şi extra-europene, care pornită din ambiţiile unor politicieni mai degrabă obscuri – Schumann, Monet, a condus la o falsă devenire întru istorie, la o structură de gigantism eurosaurier care nu poate supravieţui în cicloanele lumii plină de uragane, cutremure, duşmănii feroce sau ideologii reîmpăcabile „Versohnungslosigkeit”… s-au făcut compromisuri intolerabile de-a lungul anilor, s-au falsificat tone de date economice şi financiare, s-au semnat mii şi mii de acorduri curat… murdare de care popoarele Uniunii nu ştiau, s-au transmis poze cu zâmbete şi cu grupuri zâmbitoare prostimilor ce aplaudau în necunoaştere, din care trist facem parte şi noi… ajutăm Greichenland? Ajutăm! Ajutăm Spania, Portugalia, Italia, Irlanda? Ajutăm! Frumos! Admirabil! Dar cine plăteşte? Păi Deutschland că are de unde! De unde domnilor? Germania are curent 2000 de miliarde euro datorie, da, două mii de miliarde de euro nenorociţi, că acest euro ne-a sărăcit pe toţi! Ne-a adus la sapă de lemn acest euro trâmbiţat şi desenat cu multiseculara istorie a Europei, lăudat şi propagandizat peste tot ca victoria comună a popoarelor Europei, viitorul luminos al lumii etc… oare nu seamănă toate astea cu lozincile lui Marx, Engels, Lenin, Stalin, Ceauşescu?... oare nu este organizarea de tip Comisari UE ca şi comisarii bolşevici de odinioară de tip Troţki, Kaganovici, Litvinov, Beria care comandau, ori execuţi ordinul ori eşti executat!... cine sunt noii comisari unionişti? Nişte anonimi semidocţi de tip rehn, juncker, verheugen rompuy total nepregătiţi, total depăşiţi de dificultăţile care comandă! Popoare ale Europei veniţi cu banii, cu sutele de miliarde azi şi mâine cu miile de miliarde!!! de nu vă executăm! Excludem! Pedepsim! Noi suntem puterea nouă în biata Europă, noi, comisarii de tip bolshevik, transferaţi la Bruxelles! Rapid, semnaţi la miliarde datorii, ca noi, armatele de euro-craţi, euro-analfabeţi să avem salarii bune, trai super-lux şi pensii grase! Ce nu v-am desenat noi drumul victoriilor euro-comune? Al colectivismului biruitor şi de neînfrânt? Al Internaţionalei europeniste şi triumfaliste? Sunteţi flămânzi? Nu mai aveţi bani? Cântaţi tare!... Sculaţi voi osândiţi ai Uniunii, voi fraieri de unionişti!!!... cam tare, nu? Nuu, deloc! Întreg aparatul european grav vinovat de asemenea ticăloşism politic fără precedent în istoria popoarelor, indiferent cum se numesc ei, Chirac, Kohl, Schroder, Merkel, Papandrecu, Prodi, Schmidt, Barosso merită tribunalul şi puşcăria! Da, fără pardon! S-a minţit enorm, s-a furat enorm, s-au ticăloşit adevăruri şi dreptăţi dincolo de orice limită!... Vai dom’le Dezastrolog, nu vă temeţi că aceşti comisari bolsevici se vor supăra? Nu, că nu mai sunt dezastrolog ci super-dezastrolog!... aaa! Deci v-aţi schimbat, aşaa! Atunci sunteţi de-al nostru, băiat bun… deci cântăm împreună, daa… popoare sărăcite ale Europei, ce viitor întunecat avem!!...

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5