Ministrul Bogdan Ivan: Prin Acordul semnat cu Ucraina, România își întărește poziția de hub regional pentru tehnologii emergente și securitate cibernetică!

Bogdan Ivan, ministrul român al Cercetării, Inovării și Digitalizării și Mykhailo Fedorov, viceprim-ministru pentru Inovații, Dezvoltarea Educației, Științei și Tehnologiilor, ministrul Transformării Digitale al Ucrainei au semnat Acordul privind dezvoltarea comunicațiilor electronice și cooperarea în domeniile digitalizării și protecției cibernetice.
Acordul urmărește dezvoltarea relațiilor puternice dintre cele două state în sfera digitalizării și a securității cibernetice, precum și extinderea cooperării dintre România și Ucraina.
„Prin Acordul semnat cu omologul ucrainean, România își întărește poziția de hub regional pentru tehnologii emergente și securitate cibernetică. Punem astfel bazele unui mecanism prin care Uniunea Europeană va finanța proiecte concrete de transfer tehnologic și de cunoștințe către Ucraina, proiecte în care România va fi lider de parteneriat”, a declarat Bogdan Ivan, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării.
Acordul asigură fundamentul unei colaborări strânse și concrete a instituțiilor cu atribuții în ce privește infrastructura IT&C, digitalizarea și securitatea cibernetică din cele două țări. Principalele direcții de acțiune vizează:
creșterea rezilienței și a protecției infrastructurii digitale din Ucraina și România;
consolidarea nivelului de protecție cibernetică a rețelelor și infrastructurilor naționale ale Ucrainei și României;
dezvoltarea infrastructurii cloud pentru serviciile publice electronice;
schimbul de experiență în ceea ce privește formarea de politici în domeniul comunicațiilor electronice și al tehnologiilor emergente.

Comentarii

05/01/24 16:06
Iuliu

Motto:
„Prostul nu e prost destul, dacă nu e şi fudul“
(Proverb românesc)
Nu mai stim să vorbim româneste. Limba română este agresată de tot mai multe neologisme inutile. Se foloseşte excesiv englezescul "HUB" desi există românescul "centru". De asemenea se exagerează cu termenul englezesc de "DRAFT", desi avem cuvinte românesti precum ciorna, plan, schiță. In ultima vreme se folosesc unele sintagme ciudate precum "CLOUD GUVERNAMENTAL" , o asocuiere idioată intre un cuvânt englezesc si unul românesc.
CLOUD provine tot din limba engleză (cloud= nor). In româneste există expresia "nor de puncte" care se referă la o reprezentare grafică a unui mare număr de date posibil de interpretat prin identificarea de relații sau repartiții mai mult sau mai puțin omogene, care pot corespunde aplicării unei distribuții normale (curba lui Gauss). Prin extensie, s-a ajuns la conceptul de "Cloud computing" care se refera la domeniul computerelor și informaticii, reprezentând un ansamblu distribuit de servicii de calcul, aplicații, acces la informații și stocare de date, fără ca utilizatorul să trebuiască să cunoască amplasarea și configurația fizică a sistemelor care furnizează aceste servicii. Asadar, "Cloud computing" înseamnă gestionarea bazelor de date, în sensul înmagazinării, regăsirii, prelucrării si prezentării informatiei. Inconvenientul major al sistemului "cloud computing" se referă la probleme de confidențialitate, deoarece furnizorul de servicii poate accesa oricând datele din cloud. Si exemplele ar putea continua.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5