O nedreptate reparată,

Medicul Adrian George – renumit director al Spitalului năsăudean

Medicul Adrian George, demis în urma deciziei Ministerului Sănătăţii din luna mai 2008, la un an după reconfirmarea lui pe post, pe bază de concurs, a fost reinstalat în funcţia de director la Spitalul orăşenesc „Dr. George Trifon”. Medicul radiolog Adrian George a contestat atunci rezultatul evaluării activităţii sale manageriale când şi directorii spitalelor din Beclean, Ilişua şi Teaca erau vizaţi cu înlocuirea din funcţie tot în urma acelei evaluări, dar care au rămas pe funcţii după ce au fost reevaluaţi peste şase luni (adică prin luna noiembrie). Singurul demis a rămas managerul spitalului năsăudean, prin ordinul ministerial nr. 871/15 mai 2008, ca urmare a evaluării manageriale pe anul 2007, decizie pe care Adrian George a atacat-o în contencios administrativ.

În urmă cu câteva zile, mai precis în 10 decembrie 2008, acesta a fost renumit în funcţie printr-un nou ordin al ministrului Eugen Nicolăescu, drept urmare a emiterii sentinţei în favoarea directorului spitalului năsăudean, dată de Secţia Comercială de Contencios Administrativ şi Fiscal a Curţii de Apel Cluj.Napoca nr. 716/14.11.2008.

Pe toată această perioadă, medicul Adrian George a fost susţinut de autorităţile locale, de Consiliul Local Năsăud, care au trimis adrese de apreciere a activităţii medicului demis „cam pripit” din funcţie, adresa care s-au dorit luate în seamă pentru a fi reparată această nedreptate spre bunul mers al activităţii spitaliceşti din unitatea cea mai reprezentativă din zonă. Aceleaşi aprecieri le-au avut şi personalul medical, în majoritatea sa, din Spitalul orăşenesc „Dr. George Trifon” Năsăud, care-l dorea reinstalat în funcţia de conducere.

„Foarte blând, modest şi omenos”, cum îl califică năsăudenii şi cetăţenii de pe toate văile arondate spitalului năsăudean, medicul Adrian George a spus că nu a dorit altceva prin atacul său în contenciosul administrativ a deciziei ministrului doar „să demonstreze că acea decizie a fost nedreaptă. Atât şi nimic mai mult”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5