Lucrări de primăvară

Amenajări florale şi peisagistice, igienizarea spaţiilor verzi, toaletarea şi zugrăvirea pomilor ornamentali aflaţi pe domeniul public, aranjarea rondourilor, întreţinerea trotuarelor, trasarea marcajelor rutiere – aceste acţiuni figurează şi în acest an pe lista de priorităţi a Direcţiei de Gospodărie Comunală Beclean. În principal toate aceste acţiuni sunt avute în vedere pentru a fi realizate pe parcursul campaniei curăţeniei de primăvară, aflată în aceste zile în plină desfăşurare în oraş. Potrivit directorului George Pop, activităţile se desfăşoară în ritmul stabilit la începutul sezonului de primăvară, urmând ca pe parcursul perioadei care a mai rămas până la sărbătorile pascale să se ajungă în toate zonele localităţii, inclusiv în spaţiile dintre blocuri. Pe lângă lucrătorii Direcţiei de Gospodărie Comunală care au atribuţii specifice în igienizarea dar mai ales păstrarea curăţeniei pe domeniile publice, şi localnicii oraşului Beclean sunt invitaţi pe această cale să dea o mână de ajutor la întreţinerea şi curăţenia spaţiilor din vecinătatea propriilor locuinţe. Vor fi amenajate rondouri cu flori, vor fi refăcute spaţiile verzi, se va lucra la curăţarea şi întreţinerea parcului central al oraşului, vor fi demarate acţiuni de igienizare şi ecologizare ale malurilor râului Someş şi ale pârâului Meleş, precum şi alte activităţi specifice de sezon, astfel încât în prejma sărbătorilor de Paşti oraşul să fie înfrumuseţat şi să întâmpine aşa cum se cuvine această mare sărbătoare.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5