Larisa Gal: Premiul Răsunetul Cultural la Festivalul Liviu Rebreanu

Larisa Maria Antonela Gal s-a născut la 16 august 2006. Este elevă în clasa a IX-a la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Sibiu. A publicat o carte de poezii, „De-aș putea îmblânzi iernile...”, la Editura CronoLogia din Sibiu, în 2019, și câteva texte de poezie sau de proză scurtă în revista școlii, „Laboratorul de idei”. E pasionată de muzică, filme și dans. A participat la „Saloanele Liviu Rebreanu”, Bistrița, 2022, sub coordonarea pofesoarei și eseistei Daniela-Maria Pănăzan-Lőrinczi, unde a obținut Premiul III și Premiul „Răsunetul Cultural” la secțiunea proză scurtă, manuscrise elevi.

Melody Starley și misterele magiei

Melody mergea către casă, într-o zi însorită și deosebit de caldă a lunii mai. Fusese cu cortul, cu prietena sa, Melissa. I-a povestit mamei despre excursie, apoi a plecat să alerge în parc. Seara, Melody își luă chitara și se puse pe treabă. Avea să o surprindă mâine pe Melissa cu un cântec. Mai târziu, a adormit, mândră de creația sa cu gândul la fața prietenei ei, a doua zi, când avea să-i arate melodia. Și așa a și fost.

            În următoarea zi, la Școala Generală Edminthore, adică școala unde studiau, Melody și Melisa au povestit despre finalul neașteptat al excursiei de ieri: un urs.

- A apărut din spatele unui copac și a încercat să fure din mâncarea noastră! Spunea Melissa oricui avea chef să îi asculte interminabilele povești. A fost un final dramatic al zilei precedente.

- Da, noroc că am strâns totul în șaizeci de secunde, apoi am fugit mâncând pământul. O! Vai! Ce zi! Adăugă Melody, când povesti pățania colegilor.

După ce veni de la școală, mama lui Melody, care fusese curioasă toată ziua, o asaltă pe biata Melody cu întrebări de cum aceasta intrase pe ușă.

- Cum a fost? I-ai arătat melodia? Sau vă vedeți mai târziu pentru asta?

- Mamă, ia-o mai ușor! Ne-am dus, în prima pauză, în spatele școlii, apoi am început să cânt. Și... wow! Am văzut o lacrimă și încă una pe fața ei. A fost magic!

- Avea lacrimi în ochi! îi povesti ea mamei.

- Foarte frumos! Bravo!

- Mulțumesc! A fost o zi magică! Mă duc să îmi aduc ghiozdanul, ok? ... Mama, cred că ai primit și tu o scrisoare. A aterizat din greșeală, probabil, la mine în cameră. Și acea bufniță. Cine îți trimite scrisori? Hello! Avem telefoane Pfw! Antic! Și bufnița? Unde suntem? În secolul al XIX-lea?

- Hey! Eu nu sunt așa de bătrână! Mă simt jignită. Ce scrie în scrisoare? Eu nu așteptam nimic. Probabil vreo boacănă de-a ta. Ce ai mai făcut? Am ceva de plătit?

- O, vai! Ce am făcut așa de grav? Acum chiar am fost cuminte.

Își împreună mâinile. Te rog, Doamne, să nu fie ghiveciul spart ieri la școală, te rog!

Cu palmele transpirate, a deschis scrisoarea. Era, într-adevăr, de la o școală, dar nu școala la care se așteptau cele două.

- Ce scrie? Se interesă mama.

- Nu am primit înștiințare de la școală. Am primit o scrisoare de la o altă școală. Dar cum? Trebuie să fie o greșeală. E de la o școală de... magie?!

- Cum? Scrie numele tău?

- Da, dar nu înțeleg.

- Ei bine, nici eu nu știu ce să zic. Mergi în camera ta. Vin și eu imediat.

- Bine.

5 MINUTE MAI TÂRZIU

- Așadar, cum se numește școala?

- I.M.P.V.V. Institutul de magie pentru vrăjitoare și vrăjitori. Uau!

- Nu știu ce să zic! Pare o păcăleală ieftină.

- Lasă că vedem noi! Aici scrie adresa exactă? Mergem și vedem noi. Dacă e real, mami, mă lași să merg?

Cu o față roz, pentru că nu știa ce să zică, nu voia ca puiul ei să-i zboare așa repede din brațe, biata mămică a strâns din ochi și a aprobat din cap.

- Și, ipotetic, dacă te-aș lăsa, unde ai merge?

- Aici spune că în pivnița Castelului Peleș.

- Wow! Cred că voi merge și eu. Bunica ta locuiește acolo.

- Serios?

- Da! Nu cunoști locul pentru că atunci când erai mică m-am certat cu ea.

- De ce?

- Zicea că eu și tatăl tău nu ne potrivim.

Și povestea nu se termină aici, dar mai avem de așteptat niște pitici să ne-aducă licurici...