Lada de zestre a spermezenilor, adusă la Muzeul Judeţean

Complexul Muzeal Judeţean derulează proiectul „Comori din lada bunicii”, prin care se urmăreşte recuperarea unor elemente ale patrimoniului cultural material şi imaterial ce se mai află în comunităţile din mediul rural şi urban.
Printre cei care au răspuns afirmativ se află şi elevii de la Liceul Tehnologic Spermezeu(director Lucia Cozma) şi şcolile aferente “Teodor Cotuţiu” din Dumbrăviţa şi Şcoala Gimnazială Sita. Însoţiţi de preotul Simion Buta şi profesorii Alexandru Deneş, Melania Burcuş, Adriana Nistor, Ioan Poenar, elevii au adus la muzeu: cămăşi, ştergare, fotografii, lompaş, curele, bărbânţă, vărtelniţă, dar şi o ladă de zestre. Se intenţionează crearea unei arhive de date, realizabilă prin scanarea imaginilor, afişarea pieselor descoperite, înregistrarea istoriilor de viaţă legate de obiectele şi documentele descoperite.
Elevii au fost primiţi de muzeograful Elena Pleniceanu, care i-a introdus în tainele istoriei. Pe 6 decembrie va avea loc vernisajul expoziţiei, unde vom putea admira o parte a istoriei de pe Valea Ţibleşului.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5