Învăţământ
Profesorii din Bistriţa-Năsăud şi alte şapte judeţe din Transilvania se pot certifica, gratuit, ca formatori pentru adulţi, pe profilurile tehnic şi vocaţional, acţiunea înscriindu-se în cadrul... |
La Târgu Jiu, a avut loc Concursul de Informatică Aplicată, faza naţională, la care judeţul nostru a participat cu un număr de 3 elevi, din învăţământul liceal, toţi reuşind performanţa unei medalii. |
Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud şi Şcoala Generală Nr.2 Bistriţa organizează mâine faza judeţeană a Concursului “Divertis”, pentru clasele I-VIII. S-au calificat un număr de 3 şcoli,... |
Când copilul vine pentru prima dată la grădiniţă, apar multe necunoscute atât pentru el, cât şi pentru părinţii săi. Dacă, mai ales, nu au avut mai înainte un alt copil la grădiniţă, părinţii pot... |
Plecat de un an de zile, cu loteria vizelor în S.U.A.bistriţeanul nostru, Andrei Mihai Cordovan, s-a ales cu primele roade şcolare pe pământ american.Aflat în ultimul an de liceu, Andrei a obţinut un... |
Ieri au fost lansate ofertele educaţionale Preuniversitaria, în centrul metodic Beclean, Colegiul Naţional „Petru Rareş”, şi centrul metodic Năsăud, Colegiul Naţional „George Coşbuc”. Scopul... |
În cadrul Proiectului „Consolidarea capacităţii instituţionale a Consorţiului Regional (CR) al Regiunii de Dezvoltare Nord – Vest” s-a desfăşurat un schimb de experienţă transnaţională la Vichy, în... |
În organizarea Inspectoratului Şcolar al Judeţului Alba şi a Casei Corpului Didactic Alba, cu avizul MECTS, recent la Alba Iulia şi Sebeş s-a desfăşurat faza naţională a Concursului „LAUDĂ SEMINŢELOR... |
Între 11-13 mai a.c. s-a desfăşurat ediţia a V-a a „Zilelor Şcolii Generale „Avram Iancu” Bistriţa”.
Toate cadrele didactice din şcoală, cu implicarea celor doi directori – prof. Cecilia Precup şi... |
Astăzi, elevii din judeţ au zi liberă, urmând ca materia să fie recuperată în săptămânile ce vor urma. Cadrele didactice vor fi prezente la cercurile pedagogice desfăşurate pe discipline, în mai... |
Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Consiliul Judeţean al Elevilor din Bistriţa-Năsăud , organizează, la Colegiul Naţional “Liviu Rebreanu”, de astăzi până duminică, Conferinţa Regională a Consiliilor... |
Orice copil are nevoie de iubire, respect şi apreciere- necondiţionate de performanţele şcolare sau de altă natură. Respectul, aprecierea, conştiinţa propriei valori, sunt stimuli care încurajează... |
Câmd vorbim de Şcoală de Învăţământ, avem în vedere două procese inseparabile – educaţie şi instrucţie – în sensul că, lipsind una din componente, cealaltă nu o poate suplini şi activitatea este... |
Fundatia "Mirela si Lucian Ungur" oferă gratuit copiilor din Bistriţa, pe1 iunie, de Ziua Copilului, între orele 10:OO - 18:00, îngheţată. Actul de binefacere va avea loc la chioşcul de BETTY - ICE... |
Fundaţia Special Olympics îşi începe povestea în anul 1960, când Eunice Kennedy Shriver a organizat o tabară pentru persoane cu retard mental. Astfel a avut ocazia să observe faptul că persoanele cu... |
Predarea integrată a cunoştinţelor este considerată o strategie modernă de organizare şi desfăşurare a conţinuturilor, iar conceptul de activitate integrată se referă la o activitate în care se... |
Corelat cu calendarul mişcării personalului didactic din învăţământul preuniversitar pentru anul şcolar 2011-2012, luni 9 mai, respectiv marţi, 10 mai, se vor desfăşura şedinţele publice, privind... |
Ziua de ieri a fost o zi plină pentru elevii clasei a IV-a B de la Colegiul Naţional ,,Liviu Rebreanu” şi pentru învăţătoarea lor, Reghina Pop. Au avut oaspeţi tocmai de la Colegiul Naţional ,,... |
Săptămâna viitoare vor începe înscrierile la creşele din Bistriţa, urmând ca listele cu locurilor libere să fie afişate zilele acestea.
Fiecare unitate are un grafic după care va face înscrierile... |
Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a spus că ia în calcul schimbarea structurii anului şcolar începând cu 2011-2012, fiind astfel posibil ca semestrele să fie înlocuite cu trimestre, iar vacanţa de... |
24 de elevi au reprezentat judeţul la cele 16 calificări profesionale ale Olimpiadei Tehnologii - Faza naţională, desfăşurată în 10 judeţe. Aceştia s-au întors acasă cu un Premiu III, obţinut la... |
Azi, de la ora 10.00, în sala festivă a Grupului Şcolar ,,Radu Petrescu” din Prundu Bârgăului, va avea loc conferinţa de deschidere a proiectului Comenius ,,Active Citizenship Our Step For The Future... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud și Casa...
Comentarii
CETĂŢEANUL CARE ONOREAZĂ LECHINTA- PETRE PETRUSE
Cocon Gheorghe -
Lun, 16:26
Traiesc amintirile din copilarie , timp cand l-am cunoscut pe Petruse. A fost si a ramas un om...
Ionuț Simionca, candidat la Președinția Consiliului Județean: Avem șansa unui nou început în Bistrița-Năsăud!
Toni -
Lun, 16:17
Având în vedere că în conformitate cu legea electorală actuală alegerile locale se desfăsoară într-...
Robert Sighiartău: Bistrița-Năsăud, un judeţ pe mâini curate! E momentul să alegem ce vrem să fim în viitor !
Toni -
Lun, 16:17
Având în vedere că în conformitate cu legea electorală actuală alegerile locale se desfăsoară într-...
Sâmbătă, 27 ianuarie! MEET the BOLTS - concurs de robotică la Colegiul Național "Liviu Rebreanu"!
Eori -
Dum, 20:33
Școlile Profesionale Ar Trebuii Să Dispară Definitiv Din Lume, Deoarece Sunt Degeaba !
Cel Mai...
Peste 500 de locuri disponibile în clasele de învăţământ profesional şi dual din Bistriţa-Năsăud!
Eori -
Dum, 19:59
Școlile Profesionale Ar Trebuii Să Dispară Definitiv Din Lume, Deoarece Sunt Degeaba !
Cel Mai...
Aniversări
La ceas de sărbătoare, preacucernice părinte Dumitru Ciupa, preot paroh la Prundu Bârgăului, vă adresăm gânduri de aleasă recunoștință, împreună cu...
La popas ceas aniversar, îi dorim doamnei ec.
Cu prilejul frumoasei aniversări (13 mai), ne alăturăm celei care îi transmit doamnei profesor Romana Fetti, directorul Școlii Profesionale “Tiberiu...