Înălţarea Imnului

E obişnuit pentru un drapel naţional alăturarea cuvântului „înălţare”; sau ridicare. Desigur, pe catarg.
Drapelului românesc, intrat în cartea recordurilor mondiale – prin iniţiativa tv. Antena 3 -, nu i se putea găsi un catarg pentru dimensiunea lui uluitoare. Aşa încât, fireşte, a fost întins pe pământ. Această întindere a unei întinderi de roşu, galben şi albastru are o semnificaţie care nu mi s-a relevat decât în ziua evenimentului, care, în viaţa unui popor, nu se poate întâmpla decât o singură dată. A fost un drapel întins pe glie. Acesta e un cuvânt care de multe ori se asociază, ideeii, stării de spaţiu natal, areal etnic, sevă, adăpost de energie. Atrag atenţia: nu „sub glie”, ci „pe glie”.
Dar imnul ? Textul şi muzica sunt binecuvântarea unui popor, căci se recunoaşte în el.
Nu am cunoscut – pe „viu” – imnul regal (pe motiv de...vârstă), dar am avut parte de trei, în vremea postbelică a zis-ului comunism. Texte impuse de o ideologie străină nouă. Poate de aceea nu am rezonat la intonarea lor decît cu emoţie festivă, contrafăcută. Culmea ! Mă sensibiliza mai degrabă „Internaţionala”, cântecul proletariatului de pretutindeni.
În sfârşit, după 90 avem un imn pe care-l merităm. Cântat de mulţime, te zguduie, te purifică, te face generos, te întremează, te deschide lăuntric spre semenul tău. (Urmează un pasaj pe care îl pun între paranteze, ca şi cum l-aş închide astfel: Mă refer la atitudinea oripilantă a lui Andrei Pleşu, care, în mass-media, opina mai deunăzi, că avem un imn nepotrivit, cu un text aiurea, cu o muzică lălăită şi un ritm de o monotonie adormitoare. După ce i-am citit enormitatea, am luat cărţile semnate de el, aşezate la loc de cinste până atunci şi le-am aruncat la containerul cu gunoi.)
La câteva zile după omologarea internaţională a dimensiunilor fără precedent ale drapelului nostru naţional, am auzit, la Antena 3, pentru prima dată Imnul nostru cântat de soprana tuturor timpurilor (cum este numită pe planetă) Angela Gheorghiu, îmbrăcată în vestminte populare de sărbătoare. „Cântat”, am spus ? O, nu, numai că nu avem un verb care să se potrivească pentru acest fapt.
O voce cât imnul nostru naţional, încât, prin ea, versurile se sublimează. Textul rămâne text, dar vocea Angelei Gheorghiu se ridică deasupra, vibrând parcă în suprarealitate. S-a întâmplat, deopotrivă, o alăturare miraculoasă între frumuseţea aproape dramatică a textului şi melodiei şi frumuseţea ei, ca femeie, şi cu vocea ei, care mă ducea cu gândul, ulterior, la convingerea că are un nume predestinat: „Angela”, adică „înger”.
Cum Antena3 îşi deschide programul de dimineaţă, de atunci încoace, cu imnul interpretat de geniala noastră româncă, mi-e foarte drag să mă trezesc de dimineaţă bună, ca să ascult, la ora 6 fără 5 minute Imnul nostru. În timpul intonării lui trăiesc certitudinea că el se înalţă, cum nu i s-a mai întâmplat până acum. Aşa îmi încep ziua, cu această emoţie.