Imnul Naţional şi lichelele

Începând din anul 1848, „Deşteaptă-te române” a fost un cântec foarte drag românilor, insuflându-le curaj în momentele cruciale ale istoriei, acest imn fiind cântat în mod spontan de toţi şi emis pe toate staţiile de radio. Imediat după instaurarea deplinei dictaturi comuniste la 30 decembrie 1947, când regele Mihai a fost forţat să abdice, acest cântec a fost interzis. Pe 22 decembrie 1989, în timpul revoluţiei anticomuniste, imnul s-a înălţat pe străzi, însoţind uriaşele mase de oameni, risipind frica de moarte şi unind întregul popor în sentimentele nobile ale momentului. Astfel, instituirea sa ca imn naţional a venit de la sine, impunându-se generalizat, fără şovăială, sub formidabila presiune a manifestanţilor.
Titlul „Deşteaptă-te române” este în acelaşi timp social şi naţional, deoarece impune o permanentă stare de a asigura tranziţia către o lume nouă. Naţional, deoarece alătură această deşteptare tradiţiei istorice. Imnul conţine acest sublim „acum ori niciodată”, prezent şi în alte imnuri naţionale, de la „paion”-ul cu care grecii au luptat la Marathon şi Salamina, până la „Marseilleza” Revoluţiei franceze.
Imnul de stat, alăuri de drapel, Ziua Naţională, stema şi sigiliul statului, reprezintă simbolurile naţionale, aşa cum prevede Constituţia României în art. 12. Versurile imnului aparţin lui Andrei Mureşanu, născut la Bistriţa, iar muzica, solemnă şi energică, aparţine lui Anton Pann.
La 1 decembrie anul acesta, ca şi în alţi ani, de Ziua Naţională a României, în timpul intonării solemne , de către Armată, a Imnului nostru Naţional, s-a găsit un grup de 30-40 de lichele care a huiduit şi fluierat. Art. 236 Cod Penal, consemnează foarte clar, „Orice manifestare prin care se exprimă dispreţ pentru însemnele României se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.”Am văzut preşedinţi ai SUA care, în timpul intonării imnului lor naţional, stau drepţi, smirnă, cu palma dreaptă pe inimă.