„ Găvrilă, mă cunoşti?” (2)

Ajuns în tunelul de la baza muntelui, însoţit de acea făptură bizară, dură, înfricoşătoare, după ce nu reuşi să se împotrivească la cele ce bănuia că-l aşteptau, mai înaintă şi văzu „după vreo sută de metri, un ţinut întunecat, luminat de flăcări ce ieşeau din pământ. „Pe aproape o văzui pe nana Floarea şi o întrebai:
-Nană Floare, ce-i aicea?
-Apoi, Gavrilă, ăsta-i iadul care mă aşteaptă pe mine şi pe tine.
Am văzut apoi venind spre noi o mulţime de făpturi care veneau către noi cu mâinile ridicate, parcă voind a cere ceva. Atunci am zis celui de lângă mine:
-Dă-mi o găleată de apă şi o lopată, să sting focurile de aici!
-Aici –mi-a răspuns acela- nu este nici găleată, nici apă.
Am realizat atunci –continuă nea Gavrilă- în ce situaţie gravă mă aflu şi că eu va trebui să intru acolo, în ţinutul acela întunecos şi înspăimântător. În disperarea mea, am ridicat mâinile spre cer şi am protestat:
_Doamne Dumnezeule, eu n-am făcut nicun rău. N-am stricat casa nimănui, nu m-am bătut cu nimeni, n-am...
Deodată, apăru o mână albă, cu degetul arătător întins înspre mine şi care i-a zis aceluia care mă adusese aici:
-Nu vezi că are credinţă cât un bob de muştar? Nu ai nimic cu el. Luaţi-l, îngeri, şi duceţi-l de aici!
Îndată ce am văzut mâna aceea albă, întinsă, poruncitoare, am înţeles că era Domnul IISUS HRISTOS, căci numai El putea să poruncească în aşa fel acolo.
Făpturi albe minunate apărură şi-l ridicară pe Gavrilă introducându-l pe porţile unei cetăţi. În compania unui înger care-l însoţea, văzu copaci înalţi foarte frumoşi, minunaţi, pe o parte şi cealaltă a aleii.
-Ce sunt aceştia? l-am întrebat pe înger.
-Acestea sunt faptele cele mari ale unor oameni sfinţi. Cu fiecare faptă bună, copacul creşte mai mare.
Când am intrat într-un fel de casă, am văzut nişte vase asemenea unor ghivece, cu nişte pomişori.
-Dar aceştia ce sunt?
-Sunt ale unor tineri care acum încep să trăiască. Uite, acesta este şi pomişorul tău...
M-a apucat aşa o bucurie mare când am văzut că am şi eu un pomişor, oricât de mic era, încât nu mai ştiam de mine, atât eram de fericit. Ştiam că nu mă voi mai pierde şi nu mă voi mai întoarce în locurile groaznice de unde am venit. O, Doamne, de voi mai trăi - mi-am zis- numai Ţie îţi voi sluji!”
X
Nu vom mai relata lunga, foarte lunga istorisire a lui nea Gavrilă, până a se reîntoarce de la moarte în lume (consultabilă pe Youtube). Câteva concluzii copleşitoare se impun.
-Există Rai şi există Iad. Dovezi există din toate părţile- dovezi religioase, precum şi ştiinţifice. Domnul IISUS ne-a avertizat în repetate rânduri că există un loc de groază în care nu e bine să ajungem. Despre Rai ne-a vorbit foarte rar şi puţin, dar despre Gheena în multe rânduri, purtându-ne de grijă ca nu cumva să ajungem acolo.
-Nu numai duşmanii lui Dumnezeu ajung în acel loc înfricoşat, ci şi indiferentismul total ne poate pierde.
-O scurtă şi fierbinte rugăciune în preajma infernului poate fi salvatoare, dacă implorăm pe Dumnezeu. Dar ce vor face acei care niciodată nu s-au rugat şi nici nu ştiu să se roage?
-Să nu uităm cu niciunn preţ că 90% din relatările despre ţinuturile infernale se fac nu din iadul propriu-zis, ci de la „graniţa” sa, fiindcă o dată coborât acolo, nu mai este întoarcere, singura nădejde a acelor sărmani fiind să ahungă la Judecata Universală de la sfârşitul veacurilor, când se va rejudeca „recursul” lor- cum sse exprimă Dante Aligheri în „Divina Comedie”, cantica I.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5