Temniţele libertăţii

,,Fiarele plugurilor voastre prefaceţi-le în săbii,şi cosoarele în suliţe!’’ Ioel 3.10

,,Cu o iubire fără margini,vă voi urî.’’

Mai există oare sânge nevinovat într-o ţară în care până şi pruncii se îndoapă cu învăţăturile dracilor?Până şi micuţii aceştia rânjesc precum bestiile,când le vorbeşti despre un Isus,care nu era frumos,nici bogat,şi căruia,dacă I-ai fi dat o palmă,ţi-ar fi întors şi celălalt obraz. ,,Era un leneş’’,spun ei, ,,un neadaptat social’’, un fraier,o scursură şi un om fără demnitate.’’

Icoanele şi ,,păstorii’’ îl descriu altfel: de o frumuseţe angelică,de-o ,,cucernicie’’ pur feminină,debordantă,absolut dezarmantă şi,dacă tot nu I-au putut umfla pieptul cu ,,rotundul alint al sânilor’’,I-au făcut măcar ochii albaştri când,în realitate,ochii Lui erau mici,adunaţi şi întunecaţi.Bine măcar că şi L-au dorit aşa,şi că,în sfârşit,sunt generoşi cu ,,nehalitul ăsta’’. ,,Încă un fel de a Mă linguşi’’,ar spune Isus, ,,când,de fapt,nu se satură să Mă pălmuiască,iar pe fraţii Mei îi scot cu şutul în fund de pe la ospeţe.Daţi ochii aceia albaştri unui orb din născare,dacă aveţi măcar atâta credinţă,iar hainele acelea strălucitoare,vreunui ţigan degerat;pentru că,adevărat vă spun,că unii ca aceştia vor fi judecătorii voştri!’’

Totuşi,nu ,,micuţii’’ aceştia sunt vinovaţi,ci aceia care ridică şcoli împotriva Adevărului,cei care iau minciuna şi o ridică la rang de inedită artă (am mai spus,pare-mi-se,asta,undeva).

,,Iau azi cerul şi pământul martori împotriva voastră că ţi-am pus înainte viaţa şi moartea,binecuvântarea şi blestemul.Alege viaţa,ca să trăieşti,tu şi sămânţa ta,…’’ Deuteronom 30.19 ,,Cine are urechi de auzit,să audă.’’

Eu nu mă tem de vrăşmaşii noştri,ci de voi mă tem.Mă tem că mă veţi osândi pentru nişte lucruri de care nu mă fac vinovat,iar pentru cele ce le-am făcut îmi veţi da drumul.

Un tânăr,doar pentru faptul că a pierdut un examen,şi-a încheiat socotelile cu viaţa; şi-a tras un glonţ în cap şi a plecat spre un alt fel de lume…negreşit mai bună decât aceasta,chiar dacă e o lume a umbrelor.Dacă v-aş spune că nu a murit,nu m-aţi crede.Aşa că voi vorbi despre moartea lui de dinainte de a se naşte,întrucât,ce-a fost omul mai înainte de a fi fost conceput? ,,Nimic’’, ar răspunde cei mai mulţi dintre voi.Dar ce te face,omule,să crezi că,trăind,însemni ceva?!!! Dacă aţi şti câţi morţi îşi serbează,în clipa aceasta,onomastica,le-aţi da cu praporii peste ţurloaie sau vouă înşivă nu v-ar ajunge ţurloaiele să fugiţi de ei,iar ,,creanţe’’ pe distanţe incalculabile vă vor urmări,dacă aţi voi a crede câtor putreziciuni le plătiţi dobânzi şi taxe!

Mai dinainte de a fi fost făcut,omul a fost conceput,întrucât era doar o idee,iar ideea fusese înger înainte de toate ca,în cele din urmă,tot înger să fie,căci ,,suflarea de viaţă’’ adică ,,să se facă…’’,gestul Creatorului ,,se întoarce la Dumnezeu; şi Savaot a spus: ,,El este Fiul Meu prea iubit,în care Îmi găsesc plăcerea.’’ Matei 3.17 Iar Isus a avut plăcerea să ne-o spună încă de pe atunci: ,,Vă rătăciţi!Pentru că nu cunoaşteţi Scripturile,nici puterea lui Dumnezeu.Căci la înviere nu se vor însura,nici nu se vor mărita,ci vor fi ca îngerii lui Dumnezeu în cer.’’ ,,Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi,ci al celor vii.’’ Matei22.29-32

,,Cărturarii şi Fariseii şed pe scaunul lui Moise’’, iar Moise nu este mort.Nu vă doriţi nici binecuvântarea şi nici blestemul lor,căci,adevărat vă spun,că acest Moise se va ridica la urmă pe pământ,iar cei ce au ţinut Legea vor fi judecaţi după Legea aceasta; dar cei ce nu au lege vor fi judecaţi după nelegiuirea lor. ,,Fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredinţat lui’’, fie că slujeşte oamenilor,fie că slujeşte lui Dumnezeu,iar ,,cel ce slujeşte satanei,măcar lui să-i fie credincios.’’

Referitor la destinul pe care l-a ales fiecare om în parte,îndemnat,desigur,de către unii din învăţătorii acestei lumi,sunt multe lucruri de spus.Mă opresc,însă,aici,şi vă spun doar că şi Isus a fost ,,anatema’’, ,,dat afară din Biserică’’ şi aşijderi îngropat a fost fără de preot,precum tânărul acela,care n-a mai vrut să trăiască cu ruşinea şi umilinţa de a nu fi fost la înălţimea unei şcoli de rahat,la care eu însumi aş fi renunţat,dacă aş fi avut şanşa să aleg,încă din pântecele mamei mele.Aş fi învăţat de unul singur,cum,altminteri,mai târziu,aveam să o fac,anevoios şi febril,sărac şi otrăvit de neşansă,toate căile şi ,,anatemele’’ prin care ar putea să-i ia dracu’ pe toţi ,,rabii’’, toţi ,,rabicii’’, toţi raporii şi pe toţi praporii,din toate şcolile şi din toate bolile pe care le numesc ei ,,valori democratice’’, doctrine şi reforme fără de formă şi fără nici un fel de raţiune!!! (şi asta,pare-mi-se,am mai spus-o undeva)

,,Voi să nu vă numiţi Rabi!’’, zice Domnul ,,Fiindcă Unul singur este Învăţătorul vostru: Hristos,şi voi toţi sunteţi fraţi.Şi ,,Tată’’ să nu numiţi pe nimeni pe pământ;pentru că Unul singur este Tatăl vostru: Acela care este în ceruri.Să nu vă numiţi ,,Dascăli’’; căci unul singur este Dascălul vostru:Hristosul.’’ Dimpotrivă,adaugă Hristos: ,,Cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru.Oricine se va înălţa,va fi smerit; şi oricine se va smeri,va fi înălţat.’’ Matei 23.8-12

Tarlaua asta e plină de tătuci şi de rapori!Iar eu trebuie să înghit cacealmaua asta?!Ai milă,Doamne,şi nu avea milă!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5