Doi profesori bistriţeni, George Vâju şi Violeta Zbâncă, la Şcoala de Vară din Matti – Grecia

În urma unui concurs de proiecte educaţionale, lansat pe portalul http://portal.opendiscoveryspace.eu, doi profesionişti şi harnici cadre didactice din Bistriţa, de la Colegiul Tehnic „Grigore Moisil” Bistriţa, respectiv prof. George Vâju şi prof. Violeta Zbâncă, au câştigat cu brio concursul şi drept răsplată au fost premiaţi cu o participare gratuită la Şcoala de Vară „Ods Summer School 2015” din localitatea Matti în Grecia.
Au participat 40 de profesori, care au câştigat acest prestigios concurs din Polonia, Cipru, Anglia, Portugalia, Irlanda, Lituania, Finlanda, Turcia, Austria, Grecia, Bulgaria, Estonia, Franţa, Germania, Serbia, Croaţia şi România, care timp de şase zile au audiat cursuri pe tema „Inovaţie şi dezvoltare în învăţământ”, lucrându-se pe ateliere.
Reprezentanţii României – prof. Violeta Zbâncă şi George Vâju – din judeţul nostru, au fost o excepţie de la regulament, fiind primiţi doi reprezentanţi de la aceeaşi şcoală, datorită calităţii şi conţinutului proiectului realizat.
La acest eveniment deosebit au fost abordate patru direcţii de studii: Gândire creativă cu aplicaţii în disciplinele ştiinţe; Proiectare educaţională aplicând principii moderne; Şcoli deschise spre comunitate şi părinţi şi Învăţarea pe bază de jocuri; toate aceste teme au oferit soluţii noi, inovatoare în procesul instructiv-educativ.
Proiectul realizat de bistriţeni a conţinut un joc pentru capitolul Fizică nucleară, preluat de la CERN, care a fost inclus în lecţii şi s-a predat cu ajutorul lui, la orele de fizică din clasa a XII-a.
Datorită specificului activităţii, s-a socializat pe temele abordate, profesorii participanţi au stabilit legături de prietenie şi colaborare pe alte teme şi proiecte.
Şi la Bistriţa există cadre didactice de o înaltă performanţă profesională şi psiho-pedagogică, care fac mândria municipiului şi judeţului, oameni dedicaţi trup şi suflet procesului de învăţământ şi formării personalităţii elevilor, cum sunt şi cei doi profesori de fizică, care ne-au reprezentat cu cinste în Grecia.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5