Diana Morar: La mulți ani, România! La mulți ani, Europa!
Lun, 05/09/2022 - 10:56
Sărbătorim în 9 mai Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial și Ziua Europei, iar în 10 mai Ziua Independenţei Naționale a României, trei momente cruciale care au marcat istoria noastră.
Ziua care amintește de sfârșitul celei mai mari conflagrații mondiale dar și Ziua Europei ar trebui să fie sărbători ale păcii și cooperării între națiuni, lucru care din păcate nu se întâmplă peste tot. Foarte aproape de noi, un stat a fost invadat de un altul direct implicat în cel de-al Doilea Război Mondial, o traumă care nu ar trebui să se mai repete. Sperăm și ne rugăm cu toții ca această luptă fratricidă care a șocat și îndoliat lumea să înceteze cât mai curând, iar vecinii noștri să poată trăi în liniște și pace.
Prin legea aprobată și promulgată anul trecut, Ziua Independenţei Naționale a României este celebrată în 10 mai. În 1877, Senatul proclama Independența statului român, iar Principele Carol I semna proclamația ”Independența absolută a României”. Din 1866 și până în 1947, 10 Mai a fost Ziua Națională a României.
La mulți ani, România! La mulți ani, Europa!
Citiţi şi:
- Radu Moldovan: La mulți ani, România independentă, România victorioasă, România europeană!
- Prefectul Stelian Dolha: La mulți ani, Europa! La mulți ani, Uniunea Europeană!
- Senatorul Ioan Simionca: La mulţi ani, România Independentă!La mulţi ani, Europa!
- Gabriela Montoiu: Noi românii putem privi din două perspective ziua de 9 mai
- Preşedintele Radu Moldovan: La mulți ani, România independentă, România victorioasă, România europeană!
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Primăria Municipiului Bistriţa şi Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc” vă invită, marţi 14...
Comentarii
Rus Augustin -
Lun, 21:52
STIMATE DOMNULE PROFESOR,
Universul satului ascunde atâtea reverii că parcă nu îți ajunge o...
prof. Vasile Găurean -
Lun, 14:10
Acum se poate și invers: să-mi șflu caracterul, firea, temperamentul, aautoapreciindu-mi scrisul....
Cititori -
Lun, 14:05
Voi vreți să ne supunem papalitații; noi vrem să ascultăm de Hristos.
Mihai Gheorghiu - ziarul Lumea Romaneasca - SUA -
Lun, 06:21
Bună ziua,
Vă rog să mă ajutaţi să reintru în legătură cu dl. Dan Popescu. Ne-am cunoscut în...
Maxim Morariu -
Lun, 05:10
Hristos a înviat! Va multumesc din suflet! Gânduri bune și îmbrățișări de dincolo de balta!
Aniversări
Urări de bine și fericire, în zi de naştere, îi transmitem dnei profesor Gabriela Pascal, director la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Beclean.
În această zi remarcabilă pentru dumneavoastră, domnule primar Vasile Vermeș de la Galații Bistriței, vă adresăm cele mai sincere urări de bine,...
Cele mai sincere urări de sănătate, bucurii, realizări profesionale și împliniri personale, îi transmitem, în ceas aniversar, prof.
Adaugă comentariu nou